AMA/WADA acuză Agenţia antidoping din Statele Unite că le permite sportivilor depistaţi dopaţi să concureze în continuare

Sportivi depistaţi dopaţi, doping / Profimedia Images
9 august 2024, 11:42

Agenţia Mondială Antidoping (AMA/WADA) a acuzat Agenţia antidoping din Statele Unite (USADA) că „pune în pericol integritatea competiţiilor” permiţându-le sportivilor care au încălcat regulamentul antidoping să concureze în continuare, informează agenţia Xinhua.

AMA/WADA a reacţionat astfel după un articol publicat miercuri de agenţia Reuters, care a denunţat o strategemă prin care USADA „a permis sportivilor care s-au dopat să concureze ani de zile”, „fără să publice niciodată sau să sancţioneze încălcările regulilor lor antidoping, încălcând direct Codul mondial antidoping şi propriile reguli ale USADA”.

AMA/WADA este acum la curent cu cel puţin trei cazuri în care sportivilor care au comis încălcări grave ale regulilor antidoping li s-a permis să continue să concureze ani de zile, în timp ce acţionau ca agenţi sub acoperire pentru USADA, fără a informa Agenţia Mondială Antidoping şi fără a exista vreo prevedere care să permită o astfel de practică”, adaugă Agenţia cu sediul la Montreal (Canada).

Joi, Agenţia antidoping a Chinei (CHINADA) a cerut Agenţiei Internaţionale de Testare (ITA) să intensifice testarea atleţilor din Statele Unite, după ce sprinterul american Erriyon Knighton a fost testat pozitiv pentru substanţa interzisă trenbolon.

Preşedintelui CIO, Thomas Bach / captura video

JO 2024 – Bach: Frecvenţa testelor antidoping la înot ar trebui determinată de AMA/WADA sau Federaţia internaţională

Frecvenţa testelor antidoping la înot ar trebui să fie determinată de organizaţii precum Agenţia Mondială Antidoping (AMA/WADA) şi World Aquatics (Federaţia internaţională), pentru a asigura corectitudinea competiţiilor olimpice, a declarat Thomas Bach, preşedintele Comitetului Internaţional Olimpic (CIO), în timpul unei conferinţe de presă de sâmbătă.

CHINADA a acuzat la rândul ei Agenţia antidoping din Statele Unite de standarde duble şi a solicitat o anchetă independentă a USADA, declarând că omologii americani au făcut „tot posibilul” pentru a-i exonera pe sportivii din SUA, în timp ce acuză CHINADA şi Agenţia Mondială Antidoping de muşamalizări.

Knighton a fost testat pozitiv la trenbolon anul acesta, dar nu a fost suspendat pentru Jocurile Olimpice de la Paris, după ce un arbitraj a constatat că rezultatul a fost cauzat probabil de carne contaminată. El s-a clasat pe locul al patrulea în finala la 200 m, desfăşurată joi.

USADA acuzase anterior faptul că 23 de înotători chinezi care au fost testaţi pozitiv înaintea Jocurilor Olimpice de la Tokyo din 2021 au fost lăsaţi să concureze la competiţia din Japonia, iar AMA/WADA nu a luat nicio măsură în acest caz. Sursa: Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite