Alţi patru suspecţi arestaţi în ancheta privind jaful de la Luvru, anunţă Parchetul din Paris

Muzeul Luvru din Paris / Profimedia Images
25 November 2025, 17:05

Poliţia franceză a arestat marţi alte patru persoane în cadrul anchetei privind spectaculosul jaf de bijuterii de la Luvru de luna trecută, a anunţat Parchetul din Paris într-un comunicat, transmite Reuters.

Suspecţii sunt doi bărbaţi în vârstă de 38, respectiv 39 de ani şi două femei în vârstă de 31, respectiv 40 de ani, se arată în comunicat.

Toţi sunt din regiunea pariziană, a specificat Parchetul, refuzând să detalieze acuzaţiile care le sunt aduse. “Patru persoane au fost deja puse sub acuzare în cadrul anchetei judiciare deschise la 29 octombrie 2025”, a amintit procurorul general din Paris, Laure Beccuau, citată de AFP.

Printre aceştia, trei bărbaţi în vârstă de 35, 37, respectiv 39 de ani sunt suspectaţi că au făcut parte din echipa de patru persoane care a comis jaful la muzeul parizian, la 19 octombrie. A patra persoană, o femeie de 38 de ani, este suspectată de complicitate.

Un camion cu platformă elevatoare şi hoţi mascaţi, dotaţi cu flexuri: în opt minute, opt bijuterii din secolul al XIX-lea, comori naţionale, au fost furate din Muzeul Luvru.

Jaful comis în plină zi, în urma căruia patru hoţi au reuşit să fugă cu bijuterii în valoare de 102 milioane de dolari, a ridicat semne de întrebare cu privire la capacitatea celui mai vizitat muzeu din lume de a-şi proteja numeroasele opere de artă.

Unul dintre suspecții jafului de la Luvru este o vedetă de social media și fost gardian al muzeului

Un bărbat în vârstă de 39 de ani, identificat de autoritățile franceze drept Abdoulaye N, a fost arestat la domiciliul său din Aubervilliers, la nord de Paris, sub acuzația de furt organizat și conspirație criminală. El este unul dintre cei patru suspecți reținuți în legătură cu jaful spectaculos comis pe 19 octombrie la Muzeul Luvru, unde au fost sustrase bijuterii istorice în valoare de 88 de milioane de euro, relatează The Guardian.

Până în prezent, nu s-a descoperit niciun indiciu cu privire la locul în care s-ar afla bijuteriile furate.

Ancheta este condusă de Brigada de Combatere a Criminalităţii (BRB) din cadrul poliţiei judiciare din Paris şi de Oficiul Central pentru Combaterea Traficului cu Bunuri Culturale (OCBC), sub conducerea judecătorilor de instrucţie parizieni.

În paralel cu ancheta judiciară s-a creat o controversă politică privind securitatea Muzeului Luvru, notează AFP. Curtea de Conturi, autoritatea responsabilă de protejarea banului public, a estimat că cel mai vizitat muzeu din lume “a prioritizat proiectele vizibile şi atractive” în detrimentul securităţii.

În faţa stării alarmante de degradare a muzeului, preşedintele Emmanuel Macron a anunţat la începutul anului un proiect de decongestionare şi modernizare a instituţiei, printre schimbările propuse figurând o nouă intrare, o sală dedicată exclusiv tabloului “Mona Lisa” şi preţuri mai mari la bilete pentru vizitatorii non-europeni. Sursa: Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite