Alexandru Arșinel ar putea rămâne fără certificatul de revoluționar
În urma unei sesizări, membrii Comisiei au constatat că Arșinel nu a ocupat și nu a apărat obiective de importanţă deosebită care au aparținut regimului comunist. Și nu a avut un rol determinant în declanşarea și victoria revoluției între 14 și 22 decembrie, așa cum prevede legea.
Potrivit ziarului Adevărul, Arșinel primea pe lună 2.800 de lei și nu plătea impozit pe locuință.
Actorul ar urma să restituie statului banii primiți în toți anii, în baza certificatului de luptător cu rol determinant în revoluția din 89.