Alegerile prezidenţiale din Turcia. Aproximativ 64 de milioane de persoane sunt aşteptate duminică la vot

27 mai 2023, 14:34

 

Bayburt, o mică localitate din nord-estul Turciei. Acum doi ani trăiau aici puţin peste 48 de mii de oameni. Maşinile vechi, ceainăriile şi eternul joc de table, toate par să spună că aici, în orăşelul anatolian timpul a stat în loc.

La Bayburt, Erdogan se bucură de un sprijin masiv. La primul tur, în întreaga provincie, actualul preşedinte a câştigat 80 la sută din voturile alegatorilor. Singura provincie din ţară cu un asemenea scor care a contribuit la cel final.

Deşi economia Turciei este la pământ, iar inflaţia se menţine la 40 la sută, tinerii de aici sunt convinşi că viziunea lui Erdogan le aduce prosperitatea.

“Când Erdogan a venit la putere erau cozi la benzinării, acum te tratezi la spital gratuit, poţi face ce vrei tu. Dacă va câştiga Kilicdaroglu nu vei mai putea merge cu familia la doctor fără să plăteşti”.

„Dacă nava turcească se scufundă, lumea se scufundă. Recep Erdogan este liderul lumii. Orice ţară are nevoie de un Erdogan”.

La fel ca în toată ţara şi în regiuni ca aceasta, opoziţia, care a avut acces un număr de ore extrem de limitat la televiziunile controlate de statul lui Erdogan, aproape că nu există.

În schimb vorbele lui Erdogan sunt ca o rugăciune.

Analist politic: Pentru al doilea tur, dl. Erdogan are un mare avantaj. Nu numai că este foarte aproape de pragul de 50 %, dar şi prin faptul că alianţa lui a câştigat majoritatea în parlament şi asta este un argument puternic spre câştigarea turului doi.

Opoziţia a avut două săptămâni la dispoziţie ca să se asigure că în bazinele sale electorale se înscriu cât mai mulţi votanţi, în special în Anatolia.

Cu un discurs despre starea dezastruoasă a economiei încearcă liderul opoziţiei să mai câştige voturi.

Kemal Kilicdaroglu: Astăzi, Turcia are probleme economice grave. Dacă cerşim bani de la cei pe care până ieri i-am insultat, înseamnă că avem o problemă. Ştim asta. De aceea mergem la urne şi votăm. Înlocuim un guvern autoritar prin mijloace diplomatice.

Înaintea alegerilor de mâine, lira turcească a reacţionat negativ. A înregistrat un minim record faţă de dolarul american.

În perioada electorală a crescut cererea pentru valută pe fondul devalorizării galopante a monedei naţionale.

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite