Alegeri anulate. Precedentele din alte țări și regiuni
Anularea alegerilor prezidenţiale reprezintă o premieră pentru viaţa politică din România. Dar o astfel de decizie a fost luată şi în alte ţări sau regiuni din întreaga lume, de exemplu în Austria, unde, recent, la fel ca la noi, a existat pericolul ajungerii unui extremist în funcţia de președinte.
Mizele politice au provocat tensiuni în diverse țări ale lumii. Mai ales când vine vorba despre alegerea președintelui. Din diverse motive, alegerile prezidențiale au fost anulate în regiuni care nu sunt recunoscute că state sau chiar în țări cu democrații solide.
Astfel, în 2019, alegerile au fost anulate în regiunea georgiană Abhazia, aflată sub controlul Rusiei.
În 2016, turul al doilea al alegerilor prezidențiale a fost anulat în Austria, în urma deciziei Curții Constituționale.
De asemenea, procesul electoral a fost reluat și în Haiti, în 2015, în Maldive, în 2013 sau în Guinea Bisau în 2012.
Într-o altă regiune a Georgiei, ocupată de ruși, au fost anulate alegerile prezidențiale, în 2011.
În același an, au fost probleme asemănătoare în Kosovo, provincie a Serbiei, nerecunoscută ca stat de către România.
În 2004, tot în Abhazia a avut loc anularea alegerilor.
Cea mai gravă situație a fost acum 20 de ani, în Ucraina, când alegerile prezidențiale au fost câștigate de Viktor Ianukovici, un politician pro-rus. În urma protestelor opoziției, cunoscute ca Revoluția Portocalie, alegerile au fost reluate și au fost câștigate de pro-europeanul Viktor Iușcenko.