UPDATE – Alertă cu bombă la un centru comercial din Sectorul 1 al Capitalei. Cercetările s-au finalizat

Un bărbat a apelat telefonic duminică Poliţia Locală, invocând faptul că a amplasat un dispozitiv exploziv în incinta centrului comercial Băneasa Shoppping City, din Sectorul 1 al Capitalei, a anunţat Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti.lui
La faţa locului se află poliţişti din cadrul Poliţiei Capitalei.
”Astăzi, Direcția generală de Poliție București a fost sesizată de Poliția Locală cu privire la faptul că un bărbat i-a apelat telefonic, invocând faptul că a amplasat un dispozitiv exploziv, în incinta unui centru comercial din Sectorul 1, București. La fața locului se află polițiști din cadrul Poliției Capitalei. De asemenea, tot acolo, s-au deplasat grupe pirotehnice din cadrul SIAS și SRI, pentru efectuarea de verificări specifice.
Colegii au evacuat centrul comercial în cauză, pentru evitarea unui potențial pericol. La finalizarea verificărilor efectuate de specialiștii pirotehnicieni, vom ști dacă este vorba de o alertă falsă sau nu. În paralel se desfășoară acțiuni pentru identificarea apelantului, în vederea dispunerii de măsuri legale”, a declarat Subinspector Crina Eșanu – purtătorul de cuvant al Politiei Capitalei.
UPDATE ora 18:15 – Controlul pirotehnic, de la complexul comercial din Sectorul 1, s-a finalizat.
”Aspectele semnalate nu se confirmă”, anunță Poliția Capitalei.