Ajutor de urgență pentru pomicultorii afectați de îngheț: până la 2.000 de euro pe hectar din bani europeni

5 February 2026, 15:08 (actualizat 5 February 2026, 15:57)

Guvernul a aprobat, în ședința din 5 februarie 2026, o hotărâre prin care instituie o schemă de sprijin financiar de urgență pentru pomicultorii afectați de înghețul târziu din primăvara anului 2025.

Potrivit deciziei adoptate de Guvernul României, ajutorul se acordă sub formă de grant și vizează producătorii agricoli din sectorul pomicol ale căror plantații pe rod au fost afectate în proporție de minimum 30% și până la 100%, în perioada aprilie–mai 2025.

Măsura a fost anunțată de Florin-Ionuț Barbu, ministrul Agriculturi printr-o postare pe Facebook.

Cine poate primi sprijinul

Beneficiari pot fi producătorii agricoli, indiferent de forma de organizare, care au depus la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură cereri de plată pe suprafață pentru anul 2025, pentru plantații pomicole pe rod, în termenul legal.

Sunt eligibile următoarele specii pomicole:

  • prun, măr, păr,
  • piersic și nectarin,
  • cireș și vișin,
  • cais și zarzăr,
  • nuc, alun și migdal.

Ajutor de până la 2.000 de euro pe hectar

Sprijinul financiar este de maximum 10.180,6 lei pe hectar, echivalentul a 2.000 de euro/ha, și se acordă proporțional cu gradul de afectare a culturilor.

„După ce am solicitat oficial acest sprijin în Consiliul AgriFish încă din luna iunie a anului trecut, Comisia Europeană a confirmat importanța demersului României, alocându-ne 11,5 milioane de euro — a doua cea mai mare sumă din pachetul de urgență destinat celor șase state afectate. Prin hotărârea de guvern adoptată astăzi, transformăm acest demers în sprijin direct pentru pomicultori, oferind granturi de până la 2.000 euro pe hectar. Este datoria noastră să asigurăm fermierii că nu sunt singuri în fața capriciilor climatice și că au resursele necesare pentru a continua să producă pentru România”, a declarat Florin-Ionuț Barbu, ministrul Agriculturii.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă