Ajutoarele lui Moș Crăciun au oferit daruri personalizate sutelor de copii vulnerabili din Satu Mare
Dorințele a sute de copii vulnerabili din județul Satu Mare au fost îndeplinite de „Ajutoarele lui Moș Crăciun”. Cei mici i-au scris Moşului, iar spiriduşii s-au străduit să aducă magia sărbătorilor şi în casele sociale. Împărţirea darurilor s-a transformat într-un eveniment emoționant.
Fiecare copil din casele sociale a scris o scrisoare, în care a enumerat ce își dorește. Micuţii au cerut fel și fel de lucruri.
Voluntarii asociației care le poartă de grijă micuţilor din casele sociale au făcut un apel către sătmăreni să ajute la îndeplinirea dorințelor copiilor.
Moş Crăciun a întârziat la întâlnire, pentru că împărţea daruri şi pentru alţi copii.
Între timp, organizatorii au adus o trupă de teatru de păpuşi, care a făcut spectacol. De la eveniment nu a lipsit muzica antrenantă.
După ore de distracţie şi voie bună, Moş Crăciun a sosit printre cei mici, împreună cu spiriduşii săi, care au împărţit daruri. Fiecare cadou a fost personalizat.
Proiectul asociației “Apel la acțiune”, ajuns la a opta ediție, a devenit cel mai mare proiect caritabil din județul Satu Mare.
Anul acesta, peste 800 de copii nevoiași au fost luaţi în evidență şi au primit daruri de Crăciun.

