Adunarea Parlamentară a OSCE se desfășoară la București până miercuri

Palatul parlamentului. Autor: ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO Credit: AGERPRES/FOTO, foto.agerpres.ro
29 iunie 2024, 07:54 (actualizat 29 iunie 2024, 07:55)

Cea de a 31-a sesiune anuală a Adunării Parlamentare a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (AP OSCE) începe sâmbătă, la Bucureşti.

La sesiunea AP OSCE de la Bucureşti, cu tema generală „Perspectiva parlamentară privind rolul OSCE în actuala arhitectură de securitate”, sunt înregistraţi parlamentari din peste 50 de state participante la OSCE.

Aceștia vor dezbate, atât în sesiuni plenare, cât şi în reuniuni ale comisiilor de specialitate, subiecte de actualitate – războiul din Ucraina, situaţia din Orientul Mijlociu, parcursul european al Republicii Moldova, situaţia drepturilor omului şi evoluţii economice în regiunea OSCE.

Totodată, participanţii vor adopta Declaraţia de la Bucureşti, document care va cuprinde rezoluţiile comisiilor generale şi rezoluţiile suplimentare iniţiate de membri ai AP OSCE.

„Ca susţinători fermi ai democraţiei, păcii şi stabilităţii, ne bucurăm să găzduim la Parlamentul României, după 24 de ani, împreună cu delegaţia română la Adunarea Parlamentară a OSCE, sesiunea anuală a acestei prestigioase Adunări. În cadrul sesiunii AP OSCE, continuăm demersurile noastre de susţinere a Republicii Moldova şi Ucrainei, în contextul agresiunii Rusiei. Sunt co-sponsor al rezoluţiei suplimentare pentru susţinerea Moldovei şi printre măsuri, după adoptare, AP OSCE solicită retragerea trupelor militare ruse şi a stocurilor de muniţie de pe teritoriul Republicii Moldova, condamnă toate actele de intimidare sau represalii împotriva grupurilor din regiunea transnistreană şi solicită eliminarea restricţiilor privind libertatea de mişcare în regiunea transnistreană a Moldovei. Rezoluţiile adoptate vor fi publicate în Declaraţia de la Bucureşti”, a precizat preşedintele Delegaţiei Parlamentului României la AP OSCE, deputatul Dan Barna, citat într-un comunicat transmis de organizatori.

Cu prilejul sesiunii de la Bucureşti, membrii Adunării vor vota o nouă conducere a organizaţiei (preşedintele şi trei vicepreşedinţi) şi noi conduceri la nivelul comisiilor generale.

Totodată, şefii delegaţiilor naţionale vor vota asupra propunerii de reînnoire a mandatului secretarului general al Adunării.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă