Adrian Năstase, fost premier: Ne aflăm într-o situaţie de ambiguitate în care pare că trebuie să alegem între două variante extreme

18 March 2025, 17:44

Preşedintele Fundaţiei Europene Titulescu (FET), fostul premier Adrian Năstase, referindu-se la alegerile prezidenţiale, consideră că în prezent ne aflăm într-o situaţie de ambiguitate în care pare că trebuie să alegem între două variante extreme şi, în acelaşi timp, România se află într-o criză politică cu componentă constituţională şi cu efecte economico-sociale dramatice, în contextul unei situaţii internaţionale extrem de periculoase.

“Articolele 36 şi 37 din Constituţia noastră prevăd dreptul de vot şi dreptul de a fi ales. Sunt drepturi importante într-un sistem democratic. (…) Ne aflăm acum într-o situaţie de ambiguitate în care pare că trebuie să alegem între două variante extreme – o libertate absolută pentru stabilirea candidaturilor şi, pe de altă parte, libertatea statului ca, în funcţie de interesul general, să cenzureze aceste candidaturi. Sunt argumente pentru ambele abordări, în funcţie de cum priveşti lucrurile – de la individ spre societate sau de la societate spre individ. Este clar că, în societatea modernă, drepturile individuale nu pot fi absolute, dar, pe de altă parte, drepturile statului nu pot fi discreţionare. Ne întoarcem într-un fel la imperativul legilor cetăţii despre care vorbea Socrate şi despre care a scris Platon”, a scris Năstase pe blogul personal.

Potrivit fostului premier, este un moment în care “bătălia pentru supravieţuire, în mediul internaţional toxic în care trăim, este esenţială”.

“Sigur, discuţiile despre interzicerea candidaturilor îmi aduce aminte de felul în care regimul Băsescu a acţionat în cazul meu pentru a-mi bloca o eventuală candidatură la alegeri prezidenţiale ulterioare. În dosarul afişelor electorale, deşi nu au existat probe directe în ceea ce mă priveşte, am fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare, pentru că o condamnare mai mică de doi ani sau cu suspendare nu ar fi permis aplicarea pedepsei complementare a interzicerii dreptului de a fi ales pe o anumită perioadă. Or, obiectivul esenţial era blocarea mea pentru o eventuală candidatură la prezidenţiale. Era o premieră, cu aparenţă democratică. Atunci, Livia Stanciu, la ICCJ, a fost folosită pentru o operaţie chirurgicală, de interzicere, prin intermediul unei decizii judecătoreşti, a unei candidaturi. Puţini au remarcat atunci obiectivul principal al condamnării mele”, a arătat Năstase.

Acum, adaugă preşedintele FET, “Livia Stanciu şi colegii au ales o altă metodă – blocarea unei candidaturi prin anularea, în bloc, a alegerilor, deşi, evident, era vorba de blocarea unei anume candidaturi”.

“Unii spun că a fost o decizie bazată pe “raison d’Etat”. Probabil că există şi informaţii la care eu nu am acces. Oricum, este clar că miza alegerilor prezidenţiale din România a fost şi este importantă şi pentru democraţii, şi republicanii americani sau pentru disputele dintre UE şi SUA sau între America şi Rusia. Partea proastă este însă că noi suntem, din nou, în situaţia de a aduna cioburile de pe jos – oarecum asemănător momentului de după mineriada din 13-15 iunie 1990 – şi de a fi miză în bătăliile dintre marile puteri pentru sfere de influenţă. Este un alt moment în istoria României în care e nevoie atât de inteligenţa liderilor politici, cât şi de înţelepciunea celor care vor merge la vot pentru a ne apăra interesele. Profeţii au rolul lor în societate, dar tot aşa şi Casandrele”, conchide fostul premier.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă