Aderarea României la spațiul Schengen terestru, în vigoare din primul minut al noului an. Controale eliminate în 39 de puncte de trecere a frontierei

31 decembrie 2024, 20:02

Dincolo de scumpiri și măsuri de austeritate, 1 ianuarie vine și cu vești bune pentru români. Aderarea la spațiul Schengen terestru intră în vigoare din primul minut al noului an. Și aduce mai multă libertate de mișcare și simplificarea tranzitului de persoane și mărfuri spre țările din vestul Europei. Pe de altă parte, granițele de Nord și Est devin frontiere externe ale zonei de liberă circulație, iar măsurile de control vor fi mai stricte.

La Vama Giurgiu încă nu au fost desființate punctele folosite pentru controlul actelor de identitate pe sensul spre Bulgaria, însă acestea vor fi înlăturate în curând.

De miercuri, intrarea în țara vecină se va face mult mai rapid, iar cozile din perioada sezonului estival vor deveni istorie.

Ilinca Nazarie, jurnalist TVR: Semne bune anul are. 2025 vine cu eliminarea controalelor la granița cu Ungaria și Bulgaria.

Și de cealaltă parte a graniței, în Bulgaria, autoritățile s-au pregătit intens pentru intrarea în spațiul european de liberă circulație.

Dispar controalele și la punctele de frontieră cu Grecia, iar turiștii vor beneficia de călătorii mai rapide spre litoralul grec.

De la 1 ianuarie, România închide 39 de puncte de frontieră, ca rezultat al aderării depline a ţării noastre la Spaţiul Schengen.

Şase dintre acestea sunt în judeţul Bihor. Practic, turiștii și șoferii care transportă mărfuri spre Europa de Vest nu mai pierd timp pentru controlul documentelor. Avantajați sunt și românii care au cumpărat proprietăți în Ungaria.

Scms. Laurenţiu David, purtător de cuvânt al IGPF: Călătoriile din România către și dinspre celelalte state membre Schengen vor fi similare celor din interiorul țării. Cei care doresc să meargă pe teritoriul altui stat trebuie să fie în posesia unui document de călătorie valabil, respectiv carte de identitate sau pașaport.

Și în județul Timiș, sunt desființate cel puțin 13 puncte de control. Totuși, la frontierele interne cu Ungaria și Bulgaria, în primele 6 luni, polițiștii vor mai face verificări în anumite situații.

Cms. Petre Nicola, purtător de cuvânt ITPF Timiş: Polițiștii de frontieră români vor face controale aleatorii și nesistematice pe căile de comunicație interne sau noduri rutiere în limita de 30 km de la frontieră.

La frontierele externe ale spațiului Schengen, adică spre Serbia, Ucraina și Republica Moldova, România va întări controalele.

La punctul de la Sculeni, aflat în județul Iași, la granița cu Republica Moldova, de exemplu, autoritățile au luat din timp măsuri suplimentare.

Roxana Costaş, jurnalist TVR Iaşi: Reprezentanții Poliției de Frontieră susțin că aici, la granița externă a spațiului Schengen, s-au făcut păregatiri din timp.

România și Bulgaria au intrat în Schengen aerian și maritim în martie anul acesta. Dar accesul terestru a fost blocat până acum de Austria și Olanda.

Între timp, numai în acest an, 10 țări au reintrodus temporar controale la frontiere.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite