Acuzații la o creșă din Urlați. Părinții unei fetițe spun că o îngrijitoare a lovit-o pe micuță
Totul s-ar fi întâmplat joia trecută, când familia a venit mai devreme să o ia pe micuță acasă.
Părinții susțin că fetița este speriată și reacționează cu teamă când vede clădirea în care se află creșa.
Îngrijitoarea acuzată susține că a încercat să stea de vorbă cu familia fetei, însă părinții au jignit-o.
Un consilier psihologic de la serviciul de asistență socială al primăriei o va ajuta pe fetiță în perioada următoare. Părinții susțin că au încercat să depună o reclamație la primărie, pentru că instituția se află în subordinea municipalității, dar nu au reușit.
Părinții au luat o adeverință de la medicul de familie, cu ajutorul căreia vor obține certificat de la serviciul de medicină legală din Ploiești.
Ambele părți spun că se vor acționa în instanță, părinții pentru rele tratamente aplicate minorului, iar îngrijitoarea pentru defăimare.