Accident de autocar la Galaţi. A fost activat planul roşu de intervenţie. Un pasager a murit şi alţi 14 au fost răniţi
S-a activat planul roșu de intervenție de dimineață la granița dintre județele Galați și Vaslui. Un autocar cu 44 de cetățeni moldoveni s-a răsturnat pe marginea drumului. Un bărbat a murit, iar 14 pasageri răniți au ajuns la spitalele din zonă. La fața locului au intervenit zeci de salvatori. O primă ipoteză este că șoferul ar fi adormit la volan.
Atenție, sunt informații și imagini care vă pot afecta emoțional.
Autocarul a plecat aseară din Chișinău. Destinația: Bucureștiul. La punctul vamal Albița, în jurul orei 4 dimineața, în apropiere de localitatea Priponești, șoferul a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat în afara părții carosabile. Acolo, diferența de nivel este de aproximativ 2 metri.
Impactul a fost devastator, în special pentru călătorii aflați pe partea pe care autocarul s-a lovit de sol. Un pasager de 62 de ani a murit pe loc. 43 au scăpat cu viață, dar unii sunt răniți. Din cauza numărului mare de victime, la fața locului au fost trimise zeci de ambulanțe și autospeciale ale ISU și ale Poliției din județele Galați și Vaslui.
Rebeca Popa – purtător de cuvânt ISU Galați: Victimele au fost evaluate la fața locului și transportate la spitale din Bârlad și Tecuci, iar traficul a fost oprit pe toată durata intervenției.
comisar-șef Felicia Tudoran – purtător de cuvânt IPJ Galați: Conducătorul autocarului a fost testat cu privire la consumul de alcool și substanțe interzise, ambele rezultate fiind negative. În cauză, polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor producerii accidentului.
Doi dintre răniți au fost transferați la Spitalul de Urgență din Galați. Ceilalți 11 au fost duși la spitalele din județul Vaslui.
dr. Cristina Crăiniuc – medic, UPU Spitalul de Urgență Galați: Pacienta de 20 de ani a rămas internată cu traumatism de coloană, iar bărbatul, în urma investigațiilor, a fost externat. A primit tratament și recomandări.
Pasagerii care nu au fost răniți și-au continuat drumul cu un alt autocar până la aeroportul din Otopeni.

