Accident cu doua tiruri, dintre care unul încărcat cu azotat de amoniu, în apropiere de Lugoj

26 March 2026, 12:47 (actualizat 26 March 2026, 12:57)

Circulaţie blocată pe DN6, în apropiere de Lugoj după un accident cu doua tiruri dintre care unul încărcat cu azotat de amoniu. Din cauza încărcăturii periculoase, zona a fost izolată pe 500 de metri.

Cele două camioane s-au ciocnit violent pe E70, între Lumgoj și Găvoldia, acolo unde a avut loc accidentul în care și-au pierdut viața mai mulți suporteri PAOK.

La fața locului au intervenit de urgență echipaje de pompieri de la Lumboș, echipaje medicale și polițiști.

Unul dintre șoferii camioanelor a primit îngrijiri medicale la fața locului, pentru că a refuzat transportul la spital.

Pentru că unul dintre tiruri transporta azotat de amoniu, s-a dispus ca măsură de siguranță evacuarea tuturor participanților la trafic pe o rază de 500 de metri.

Traficul este blocat pe ambele sensuri de mers.

La fața locului au ajuns și reprezentanțe ai Gărzii de Mediu pentru a monitoriza situația.

Autoritățile le recomandă șoferilor ca până la finalizarea tuturor operațiunilor la fața locului să circule pe rute alternative.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite