Abia majori, deja antreprenori. Studiile arată că din ce în ce mai mulți tineri vor să-și deschidă o afacere
Andrei are 18 ani și deja face parte din categoria antreprenorilor. Alături de alți colegi de liceu, tânărul a dezvoltat o aplicație care îi ajută pe elevi să se pregătească pentru examene.
Alți tineri, deși nu au avut curajul să își deschidă propria afacere, se gândesc serios să facă acest pas.
Un studiu recent arată că 6 din 10 tineri români între 18 și 25 de ani se consideră mai pregătiți pentru antreprenoriat decât generațiile anterioare și își doresc să intre în lumea afacerilor. Unii pentru că vor mai multă independență, vor să stea departe de viața la program și sunt dispuși să își asume riscuri.
Specialiștii în resurse umane spun că schimbările care au loc pe piața muncii în ultima perioadă vor avea impact pe termen lung.
Studiul Ipsos Mori, privind spiritul antreprenorial al tinerilor, a fost făcut în Cehia, Ungaria, Mexic, România, Lituania și Spania.
Iar țara noastră s-a clasat pe primul loc în privința numărului de tineri care au de gând să își deschidă propria afacere.