A treia zi a Convenției republicane. Trump și-a făcut apariția în acordurile piesei “Este o lume a bărbaților”. Bandajul pe ureche, expresie a sprijinului pentru candidatul la președinție
În a treia zi a Convenției republicane, Donald Trump și-a făcut apariția în acordurile piesei “Este o lume a bărbaților”.
Măsurile de securitate au atras din nou atenția la evenimentul politic care se desfășoară în Milwaukee.
Cu mulțimea ovaționând frenetic și cu jurnaliștii abia ținuți la distanță de cordonul agenților, Trump a pășit relaxat, mult mai puțin crispat decât la celelalte două apariții, după tentativa de asasinat.
Cel desemnat deja în mod oficial candidat republican la președinția Statelor Unite a asistat la discursurile cheie ale zilei, unul al fiului său, iar cel de-al doilea, al celui ales să îi fie vicepreședinte, J.D. Vance, care a acceptat oficial nominalizarea.
J.D. Vance, candidat republican la funcția de vicepreședinte: În această seară, d-le președinte, stau aici umil. Și sunt copleșit de recunoștință să spun: accept oficial nominalizarea voastră de a fi vicepreședinte al Statelor Unite ale Americii. Nu mi-aș fi închipuit niciodată și nu aș fi crezut că eu voi fi cel care va sta aici, în această seară. Am crescut în Middletown, Ohio, un oraș mic, unde oamenii spuneau pe șleau ce aveau de spus, care construiesc cu mâinile lor și își iubesc Dumnezeul, familia, comunitatea și țara, din toată inima. Dar era și un loc care fusese dat deoparte și uitat de clasa conducătoare americană de la Washington. Mesajul meu către voi, concetățeni republicani, este: iubim această țară și suntem uniți să câștigăm!
Donald Trump Junior i-a cedat podiumul fiicei sale mari, Kai Madison Trump, care a dorit să explice, într-un moment diferit de discursurile pur electorale, ce fel de om este bunicul ei.
Kai Trump, nepoata lui Donald Trump: Vorbesc astăzi pentru a arăta o latură a bunicului meu pe care oamenii nu o văd des. Pentru mine este doar un bunic obișnuit. Ne dă bomboane și suc atunci când părinții nu se uită, vrea mereu să știe cum ne descurcăm la școală. O mulțime de oameni l-au făcut pe bunicul meu să treacă prin iad. Și el încă e în picioare. Bunicule, ești o sursă de inspirație și te iubesc!
Bandajele pe ureche, expresie a sprijinului pentru Trump
Pe lângă șapca roșie cu sloganul MAGA – Să facem America măreață din nou – și cravata roșie, marcă personală a lui Donald Trump, la Convenția republicană a apărut un nou simbol: bandajul la urechea dreaptă.
Mai mulți republicani au adoptat această modalitate inedită de a-și arăta sprijinul pentru cel care sâmbătă a fost ținta unei tentative de asasinat. Glonțul tras de un tânăr de 20 de ani a străpuns vârful urechii lui Trump, declanșând o sângerare abundentă.
Încă de la prima sa apariție publică, așteptată cu înfrigurare, Trump a venit cu acest bandaj, pus de cel care i-a fost medic în perioada președinției sale, Ronny Jackson, acum congresman de Texas. Este ca o distincție de onoare, au spus susținătorii lui Trump care și-au făcut astfel apariția la Forumul din Milwaukee, unde se desfășoară convenția republicană.

