„A semnat acordul de la München”. Furie în rândul republicanilor francezi după ce liderul acestora s-a aliat cu Marine Le Pen

Éric Ciotti
Éric Ciotti/ Profimedia Images
12 iunie 2024, 11:24 (actualizat 12 iunie 2024, 12:22)

Éric Ciotti, liderul republicanilor, a declarat că îl va susține pe Jordan Bardella, după ce președintele francez a convocat alegeri parlamentare anticipate, scrie The Times.

Politica franceză s-a îndreptat marți spre o schimbare istorică, deoarece șeful partidului de centru-dreapta Republicanii s-a raliat încercării partidului de extremă dreapta Adunarea Națională de a forma următorul guvern.

Adunarea Națională, ale cărui rădăcini se trag din regimul care a colaborat cu Hitler în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a fost multă vreme pe lista neagră a partidelor franceze tradiționale.

Cu toate acestea, Éric Ciotti, liderul republicanilor, a declarat că îl va susține pe Jordan Bardella, președintele de 28 de ani al AN, în campania sa de-a deveni primul premier de dreapta dură din Franța din 1944 încoace.

Ciotti a declarat că dorește o „alianță cu [AN], cu toți cei care susțin ideile de dreapta, valorile de dreapta”.

Poziția sa este la antipodul altor republicani, care o consideră o trădare a valorilor generalului Charles de Gaulle, liderul Rezistenței franceze care a fondat mișcarea lor.

Gérald Darmanin, ministrul de Interne și fost membru al Republicanilor, l-a acuzat pe Ciotti că „a semnat acordul de la München” și a adăugat că acesta a „dezonorat” gaullismul. Olivier Marleix, liderul grupului Republicanilor din Parlament, i-a cerut lui Ciotti să demisioneze.

Julien Dive, un deputat republican, a declarat: „Știm acum că Éric Ciotti nu ar fi traversat niciodată Canalul Mânecii în 1940 [pentru a se alătura Rezistenței franceze cu sediul la Londra].” Cu toate acestea, Marine Le Pen, șefa AN,  a lăudat „alegerea curajoasă” a acestuia.

Adunarea Națională a renunțat la retorica sa antisemită și rasistă după ce Le Pen a preluat conducerea de la Jean-Marie, tatăl său, un negaționist al Holocaustului, în 2011. Între timp, Republicanii, un partid fondat în urmă cu nouă ani de fostul președinte Nicolas Sarkozy, se îndreaptă și mai mult spre dreapta dură. O înțelegere între cei doi ar crește semnificativ șansele lui Bardella, dându-i în același timp o lovitură zdrobitoare președintelui Macron.

„ADN-ul dreptei republicane nu este niciodată extrema”

Macron, în vârstă de 45 de ani, a declanșat alegeri parlamentare anticipate după ce tabăra sa centristă a fost zdrobită de Adunarea Națională în alegerile europarlamentare de duminică.

Șeful statului, care a pierdut majoritatea absolută în Parlament în 2022, speră că alegătorii se vor speria de perspectiva unui guvern extremist și anti-imigranți și vor trece de partea sa în alegerile parlamentare în două tururi din 30 iunie și 7 iulie.

Un sondaj publicat de institutul Harris Interactive a sugerat că pariul lui Macron s-ar putea întoarce împotriva lui. Potrivit sondajului, Adunarea Națională este pe cale să își mărească numărul de locuri de la 89 în actualul parlament la un număr cuprins între 235 și 265. Pe de altă parte, tabăra lui Macron s-ar putea micșora de la 249 de locuri la un număr cuprins între 125 și 165.

Într-un interviu acordat publicației Le Figaro, Macron a exclus posibilitatea de-a demisiona în cazul unei înfrângeri. „Instituțiile sunt clare, locul președintelui de asemenea, indiferent de rezultat”.

El a respins sugestiile că a comis o greșeală convocând alegeri și a insistat că își propune să câștige. „Nu am crezut niciodată în sondajele de opinie”, a spus el.

Deși aceste rezultate ar fi un succes pentru Bardella, el ar fi totuși departe de cele 289 de locuri necesare pentru o majoritate absolută, dacă sondajul se dovedește a fi corect.

Bardella încearcă să treacă linia de demarcație cu ajutorul republicanilor, cu care susține că a purtat discuții. Într-un interviu acordat postului de radio RTL, el a lăsat să se întrevadă perspectiva unui pact electoral.

„Printre candidații pe care mișcarea mea îi va susține la alegerile legislative nu vor fi doar oameni din Adunarea Națională. Vor fi și oameni de la republicani”, a declarat el.

Bardella a încercat să se prezinte ca un moderat pragmatic căruia i se poate încredința economia. Cuvintele sale au fost un argument pentru alegătorii de centru-dreapta care tind să susțină poziția dură a Adunării Națională față de imigrație și islam, dar care ar putea fi îngrijorați de faptul că promisiunea sa de a reduce TVA-ul la benzină de la 20% la 5%, de a reduce prețurile la electricitate și gaz și de-a tăia taxele va duce la o prăbușire de tip Liz Truss.

Republicanii, care sunt pe cale să câștige între 40 și 55 de locuri, potrivit Harris Interactive, s-ar putea diviza pe subiectul alianței cu AN.

Xavier Bertrand, președintele regiunii Hauts-de-France din nordul țării, s-a numărat printre numeroasele figuri de rang înalt din cadrul Partidului Republican care se opun unui acord cu populiștii. „ADN-ul dreptei republicane nu este niciodată extrema, niciodată Marine Le Pen”, a declarat el.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite