A murit Leonard Zăicescu, ultimul supraviețuitor din România al Pogromului de la Iași, la vârsta de 98 de ani

Leonard Zăicescu, ultimul supraviețuitor din România al Pogromului de la Iași, a murit vineri, la vârsta de 98 de ani.
Leonard Zăicescu, născut la 27 martie 1927, a activat până la finalul vieții pentru pentru combaterea celor care neagă sau minimizează ororile Holocaustului. De altfel, Zăicescu, supraviețuitor al Pogromului de la Iași și al Trenurilor Morții din vara anului 1941, a câștigat la Curtea Europeană a Drepturilor Omului un proces deschis împotriva unei decizii prin care justiția din România a achitat, în anii ’90, doi criminali de război.
Leonard Zăicescu a scris despre ororile pe care le-a trăit în timpul Pogromului în cartea ‘Cu trenul expres spre moarte’.
Într-o declarație dată pentru Agerpres în luna aprilie, Leonard Zăicescu afirma că nu doar Pogromul a fost o perioadă cumplită.
‘În comunism, am trăit un al doilea Holocaust’, afirma el, subliniind că este nevoie ca tinerele generații să cunoască ororile din cele mai negre perioade ale omenirii și să nu repete greșelile făcute atunci.
Membri ai familiei Zăicescu au declarat vineri, pentru Agerpres, că Leonard Zăicescu va fi înmormântat cu onoruri militare marți, la ora 11:00, în Cimitirul evreiesc sefard din București.