A murit Dumitru Udrescu, creatorul „Teleenciclopediei”, cea mai longevivă emisiune din România

18 iulie 2026, 19:43 (actualizat 18 iulie 2026, 20:07)

Dumitru Udrescu, creatorul și unul dintre primii producători ai emisiunii „Teleenciclopedia”, a murit la Los Angeles, orașul în care trăia de aproape cinci decenii.

Ideea emisiunii care avea să devină un reper al Televiziunii Române i-a aparținut lui Dumitru Udrescu. „Teleenciclopedia” a prins contur în 1965, iar primii săi realizatori au fost Dumitru Udrescu și Adolf Oprescu.

Într-un interviu acordat TVR cu câțiva ani în urmă, Dumitru Udrescu vorbea despre dorința de a le oferi telespectatorilor o alternativă la propaganda regimului comunist.

„Dorința mea a fost să produc o fereastră spre ceva care să fie altceva decât ideologia exasperantă și aproape obscenă a timpului”, mărturisea Dumitru Udrescu.

Prima ediție a fost transmisă în direct, iar crainicul realiza legătura între subiectele prezentate. De-a lungul deceniilor, emisiunea a abordat teme din istorie, artă, geografie, știință, cinematografie și tehnologie.

„Teleenciclopedia” a împlinit 60 de ani în 2025 și a ajuns la peste 2.850 de ediții. Emisiunea este difuzată și în prezent de Televiziunea Română și este considerată cel mai vechi magazin de știință și cultură din televiziunea românească.

Prin proiectul pe care l-a inițiat, Dumitru Udrescu a lăsat în urmă una dintre cele mai cunoscute și iubite producții din istoria TVR.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite