A murit academicianul Augustin Buzura. „Viaţa este unică (…) şi nu merită s-o iroseşti luptându-te cu prostia agresivă”

Augustin Buzura a absolvit Universitatea de Medicină şi Farmacie din Cluj, dar a renunţat la profesia de medic psihiatru pentru a se dedica literaturii.

A publicat numeroase volume, printre care: „Absenţii”, „Drumul cenuşii” şi „Refugii”.

Mai multe producții cinematografice și de televiziune au fost realizate pe scenariile sale. Printre acestea: „Orgolii”, „Pădureanca”, „Undeva în Est”.

A fost preşedinte-fondator al Fundaţiei Culturale Române şi al Institutului Cultural Român.

Augustin Buzura: „Viaţa este unică şi irepetabilă şi nu merită s-o iroseşti luptându-te cu prostia agresivă şi cu cei ce suportă orice mizerie şi umilinţă în loc să spună nu„.

„Acum, când el a dispărut — ce durere pe noi, ce tristețe pentru lumea literară — ne dăm seama că Buzura a fost și rămâne un mare prozator, unul din marii prozatori postbelici. Alături de Marin Preda, de Nichita Stănescu, Sorescu, ca să îi citez numai pe cei din generația lui, generația ’60, el a făcut ca România în regimul totalitar să nu fie o Siberie a spiritului. Și tot ca ei și ca alții, el a făcut ca rezistența prin cultură, ceea ce noi am numit după ’90 Rezistența prin cultură, să împiedice rinocerizarea românilor în regimul totalitar”, a subliniat Eugen Simion pentru agenția Agerpres.

Simion l-a cunoscut pe Buzura încă de la debutul lui.

„Îmi amintesc că am fost câțiva ani de zile lector în Franța și prima carte pe care am citit-o când m-am întors a fost un roman de-al lui, o carte splendidă, și am avut sentimentul că este un mare prozator. Atunci l-am și cunoscut: un ardelean tăcut, sfios, dar când spunea, spunea întotdeauna cu miez”, a rememorat Eugen Simion.

Academicianul a menționat că romanele lui Augustin Buzura „au fost citite, căutate, de zeci de mii de oameni, și reeditate”.

„Pot să spun despre el că este un prozator în linia estetică și morală a lui Slavici și Rebreanu, un prozator ardelean pe scurt, serios și grav, și odată, vorbind despre stilul lui, care nu pare lejer, nu pare un zbor deasupra lucrurilor, ci o căutare în interiorul lucrurilor, l-am comparat cu un tren de marfă care urcă încet pe o pantă, o urcă pufăind, dar care ajunge în cele din urmă la vârf”, a afirmat Eugen Simion.