A început Festivalul de film de la Berlin. Cinematografia românească, reprezentată la cinci secţiuni

13 February 2026, 13:23 (actualizat 13 February 2026, 13:25)

A început sezonul marilor festivaluri de film europene – cu cel de la Berlin, ajuns la a 76-a ediţie. Sunt aşteptaţi peste 300 de mii de spectatori şi numeroase vedete. Şi anul acesta, România are o prezenţă importantă, cu filme şi co-producţii atât în competiţia de scurt-metraj, cât şi în alte categorii.

Berlinul este un loc aparte – şi nu se putea ca debutul festivalului să nu fie… altfel, cu un mini-concert chiar pe covorul roşu.

Preşedintele juriului este anul acesta regizorul german Wim Wenders, unul dintre cei mai titraţi cineaşti europeni, laureat cu toate premiile internaţionale europene, Bafta, Cannes, Veneţia, şi multiplu nominalizat la Oscar.

Berlinala a început cu premiera mondială a dramei No Good Men, despre o cameramană care lucrează în Afganistan, producţie regizată de o refugiată afgană în Germania.

Printre vedete s-a numărat şi actriţa Michelle Yeoh, venită alături de soţul său, fostul pilot şi manager Jean Todt. Ea a primit Ursul de Aur pentru întreaga carieră.

Michelle Yeoh: Mulţumesc publicului care îşi dă întâlnire cu noi, iar şi iar, în întunericul (sălii de cinema) cu inimile deschise. Mulţumesc, Berlin, pentru curaj, curiozitate, pentru încrederea în poveştile care ne stârnesc şi ne transformă. Acest Urs de Aur îmi va aminti că visurile sunt răbdătoare, că nu expiră, iar curiozitatea este printre cele mai curajoase motive de a continua.

Berlinala este însă şi un prilej pentru activism – actorul german Andreas Pietschmann şi soţia sa au venit cu portretul unuia dintre protestatarii ucişi de autorităţile iraniene în represaliile împotriva demonstranţilor anti-regim, săptămânile trecute. În ciuda cenzurii, cinematografia iraniană are producţii remarcabile care câştigă premii internaţionale.

Cinematografia românească este reprezentată la cinci secţiuni, cu sprijinul Institutului Cultural Român. Printre producţii se numără documentarul Plan-contraplan al lui Radu Jude şi Adrian Cioflâncă, De capul nostru al lui Tudor Cristian Jurgiu, dar şi filmele Pericol sau Atlasul Universului al lui Paul Negoescu, primul film românesc care participă în secţiunea pentru copii a Berlinalei.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite