A început construcția podului de la Ungheni. Acesta ar urma să fie finalizat într-un termen de 18 luni
Moment istoric la granița cu Republica Moldova. La Ungheni au început lucrările la primul pod rutier peste Prut care va fi construit după căderea comunismului. Este denumit simbolic „Podul de Flori”, și amintește de evenimentele din 1990 atunci când românii de pe ambele maluri ale Prutului s-au reunit după destrămarea URSS.
Acordurile muzicii de fanfară s-au potrivit cu ritmul excavatorului care a început săpăturile pentru viitorul pod peste Prut de la Ungheni, dintre România și Republica Moldova.
Momentul a fost marcat simbolic din aer și de echipa de acrobație Șoimii României.
Podul peste Prut de la Ungheni va avea aproximativ 260 de metri lungime, din care jumătate pe teritoriul României, 2 benzi pe sens și trotuare. În doi ani ar urma să fie gata. Lucrările, în valoare de 152 de milioane de lei, sunt finanțate din bani europeni nerambursabili.
Construcția va reprezenta o legătură strategică și economică între România și Republica Moldova, fiind parte integrantă a Autostrăzii Unirii (A8).
Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor din România: Importantă e legătura pe care o facem cu viitoare austostrada A8, care nu se duce doar până la Pașcani, ci e important să treacă Carpatii să facă legătura cu vestul Europei. Acest lucru e important nu doar pentru Moldova din dreapta Prutului, ci și pentru stânga.
Vladimir Bolea, ministrul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale din Republica Moldova: Tot ce se face cu dragoste şi cu muncă stă la baza dezvoltării. Noi dezvoltăm Republica Moldova, România şi relaţiile bilaterale, de sânge dintre ambele maluri. Podurile unesc ambele maluri!
Alte 4 poduri peste Prut care vor conecta România de Republica Moldova sunt deocamdată în faza studiilor de fezabilitat. Termenul estimat pentru finalizarea lucrărilor este, în cel mai bun caz, 2032.