A doua seară de proteste la Kiev, Harkov și Odesa. Mii de persoane, în stradă pe fondul modificărilor aduse instituțiilor anti-corupție

Proteste la Kiev, Harkov și Odesa / Foto: Profimedia Images
24 July 2025, 10:05 (actualizat 24 July 2025, 10:22)

Mii de persoane au protestat pentru a 2-a seară consecutiv pe străzile din Kiev, Harkov și Odesa, față de modificările legislative aduse instituțiilor anti-corupție și plasarea lor sub autoritatea procurorului general.

Mii de ucraineni s-au adunat din nou, miercuri seară, în apropierea biroului lui Volodimir Zelenski. Mulți dintre aceștia văd în modificările legislative promulgate fără ezitare de președinte o linie roșie care afectează inclusiv capacitatea Ucrainei de a se apăra în fața Rusiei.

https://twitter.com/nexta_tv/status/1948083687402192908

Amendamentele aprobate în Parlament au fost criticate inclusiv de oficiali ai Uniunii Europene, în condițiile în care statul de drept reprezintă element central al negocierilor de aderare.

Este o presiune fără precedent asupra președintelui Volodimir Zelenski, care își vede periclitat sprijinul public într-o fază critică a războiului, comentează agențiile internaționale de presă.

“Auzim toate îngrijorările”, a transmis Zelenski, care a promis un proiect legislativ drept răspuns. “Propunerea va întări statul de drept, va elimina orice amestec al Rusiei în aplicarea legii și, cel mai important, va statua independența instituțiilor anticorupție”, a subliniat președintele Ucrainei.

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a promulgat marți o lege controversată care suprimă independența agențiilor anticorupție, o inițiativă calificată drept un ‘recul serios’ de către UE, care și-a exprimat ‘profunda îngrijorare’, relatează AFP. Aceste măsuri votate de Parlamentul de la Kiev şi promulgate de preşedintele Volodimir Zelenski, târziu în noapte, au scos sute de oameni în stradă în Capitală, dar şi în alte oraşe.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite