Miere contrafăcută pe piața UE. Apicultorii portughezi cer controale mai stricte

26 iulie 2026, 16:35

Producătorii de miere din Portugalia sunt revoltaţi din cauza concurenţei neloiale cu mierea de import, despre care afirmă că este diluată cu sirop de zahăr ieftin. Un studiu recent al Comisiei Europene a constatat că 46% din mierea importată în Uniunea Europeană este suspectată de contrafacere.

Apicultura este una dintre cele mai vechi industrii rurale din Portugalia şi este considerată O moştenire culturală. Districtul Bragansa din nord-estul ţării este renumit pentru mierea de calitate superioară, protejată la nivel european prin mărci de origine controlată.

Apicultorii portughezi reclamă că sunt expuşi concurenţei neloiale. Mierea importată din afara Uniunii Europene este de slabă calitate, însă se vinde foarte ieftin.

Specialiştii atrag atenţia că renumele mierii portugheze este folosit de comercianţi pentru înşelarea clienţilor internaţionali, prin schimbarea provenienţei unor produse apicole.

Experţii şi apicultorii cer autorităţilor controale mai eficiente pentru a verifica parcursul produselor apicole, dar şi compoziţia acestora, pentru ca siropurile din zahăr sau cereale să nu fie comercializate ca miere.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite