Protest al salvatorilor pe mare. Sunt nemulțumiți de condițiile de muncă și de salarizare
Salvatorii care au intervenit pentru evacuarea marinarilor de pe nava incendiată cer, la rândul lor, ajutor. A fost un protest, joi, la Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare. Zeci de angajați au demonstrat în port, nemulțumiți că salariile le vor scădea, deși riscurile pe care și le asumă au crescut, iar deficitul de personal este major. Ei mai solicită repararea halelor în care se află echipamentele distruse de explozia dronei ucrainene ajunsă la mal în luna iunie.
La mai mult de o lună și jumătate de când drona ajunsă în portul Constanța a explodat la mal, sediul Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare este încă grav afectat. Deflagrația vehiculului naval fără pilot a lăsat în urmă dezastru: geamuri sparte, uși și panouri smulse și un peisaj dezolant.
Ana Maria Stancu, corespondent TVR: Așa arată halele din cadrul Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare, care au fost distruse în urma exploziei dronei. În interior se aflau diferite echipamente foarte scumpe, necesare pentru intervenții și pentru altfel de acțiuni, însă, până în acest moment, nu au fost refăcute.
Pe lângă starea clădirii, oamenii sunt revoltați că și salariile le-ar putea scădea după aplicarea noilor grile, deși riscurile pe care și le asumă au crescut odată cu izbucnirea războiului în Ucraina.
- Personalul îmbarcat aflat la bordul navei și TESA au ieșit la un protest spontan datorită noii legi de salarizare care vor să o pună guvernanții în practică.
- Bugetele s-au răstrâns de la an la an, toate bugetele, nu neapărat fondul de salarii, că s-a tăiat, s-a făcut economie la buget.
- (Ce salarii sunt?) În medie, cam 4.000 de lei numai.
Angajații Agenției de Salvare a Vieții Omenești pe mare sunt cei care intervin atunci când marinarii au nevoie să fie evacuați de la bord, salvați sau transportați la mal pentru îngrijiri medicale.
Tot ei au evacuat și echipajul navei Gas Lisbon, la bordul căreia au avut loc explozii în timp ce se afla în Zona Economică Exclusivă, la 14 mile marine distanță de Sfântu Gheorghe.

