Accident grav în Neamț: Un autoturism s-a ciocnit cu un camion care transporta butelii. Șase persoane, între care trei copii, au fost rănite

21 iulie 2026, 07:36

Un accident grav a avut loc, aseară, în județul Neamț. Un autoturism s-a ciocnit violent cu un autotren încărcat cu 722 de butelii, iar în urma impactului recipientele au căzut pe carosabil.

Pompierii au intervenit rapid și au izolat zona, deoarece buteliile erau încărcate cu butan și GPL. Salvatorii au recuperat toate cele 722 de recipiente împrăștiate pe șosea. Trei dintre acestea prezentau defecțiuni.

Șoferul autotrenului și cinci persoane aflate în autoturism au fost rănite. Victimele au fost preluate de echipajele SMURD și ale Serviciului de Ambulanță Județean, pentru a primi îngrijiri medicale. Printre răniți se numără și trei copii: doi în vârstă de 13 ani și unul de 17 ani.

Potrivit primelor cercetări, șoferul autoturismului nu ar fi respectat semnificația indicatorului „Oprire”, moment în care mașina a intrat în coliziune cu autotrenul.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite