Canada arde, iar fumul traversează granițele și sufocă milioane de oameni din Statele Unite. Trump amenință țara vecină
Canada arde, iar fumul traversează granițele și sufocă milioane de oameni din Statele Unite. Flăcările continuă să facă victime şi să distrugă sute de mii de hectare de vegetaţie. Cel puţin 4 oameni au murit, iar zeci au fost răniţi. Preşedintele american Donald Trump acuză Canada că nu gestionează criza și amenință cu majorarea tarifelor vamale, dacă situaţia va continuă. Atenție, sunt informații cu impact emoțional!
Aproximativ 900 de focare sunt înregistrate oficial pe teritoriul Canadei, iar zeci de incendii noi izbucnesc în fiecare zi, din cauza temepraturilor extrem de ridicate. Peste 300 mii de hectare de vegetație au fost deja mistuite de flăcări.
În Ontario, mai bine de 60 de focare sunt complet scăpate de sub control. Iar Toronto, acoperit de nori gălbui, apocaliptici, a devenit unul dintre cele mai poluate orașe din lume.
Vântul puternic a împins fumul spre sud, iar acum valul de toxicitate învăluie state americane precum Wisconsin, Minnesota, Michigan și Illinois. În Washington și în New York este alertă cod roșu privind calitatea aerului.
Milioane de oameni sunt afectați, iar pe străzi, masca a devenit un accesoriu indispensabil.

Incendiile au aprins şi un conflcit diplomatic. Pe rețeaua sa socială, Donald Trump a acuzat Otawa că nu face suficient pentru a opri focul și a amenințat că va majora tarifele vamale pentru produsele canadiene dacă situația nu va fi rezolvată.

