Caniculă în 15 judeţe şi în Bucureşti, până luni dimineaţa. Instabilitate atmosferică în toată țara, până duminică seara
Meteorologii au emis, sâmbătă, noi atenţionări Cod galben de caniculă, disconfort termic ridicat şi nopţi tropicale, ce vizează, în total, până luni dimineaţa, 15 judeţe şi Municipiul Bucureşti.
Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), în intervalul 18 iulie, ora 12:00 – 19 iulie, ora 10:00, în Maramureş, nord-vestul Transilvaniei, Crişana, Banat, vestul şi sudul Olteniei, sud-vestul şi centrul Munteniei, va fi caniculă şi disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 34 şi 37 de grade, iar nopţile vor fi tropicale cu minime, în general, de 20 – 22 de grade.
Specialiştii ANM precizează că, în intervalul analizat, în celelalte regiuni vremea va fi călduroasă şi, local, disconfortul termic va fi accentuat.
Un al doilea Cod galben de caniculă va fi valabil în perioada 19 iulie, ora 12:00 – 20 iulie, ora 10:00 în judeţe din sudul Olteniei şi al Munteniei. În aceste zone, ITU va depăşi pragul critic de 80 de unităţi, iar maximele termice vor oscila între 34 şi 37 de grade, în timp ce minimele se vor încadra în ecartul 20 – 22 de grade.

Pe ansamblu, judeţele vizate de cele două atenţionări Cod galben de caniculă sunt: Ilfov, Giurgiu, Teleorman, Dolj, Olt, Mehedinţi, Caraş-Severin, Timiş, Arad, Bihor, Sălaj, Satu Mare, Maramureş, Ialomiţa, Călăraşi, precum şi Municipiul Bucureşti.
În paralel este în vigoare şi un cod galben de averse torențiale, descărcări electrice şi intensificări ale vântului, care va acoperi în principal zona montană, până la ora 17, în această după amiază.

***De la ora 17, codul de instabilitate se modifică și va acoperi Oltenia, vestul, nordul și centrul Munteniei și local Carpații Meridionali și Orientali. Aici vor fi perioade cu ploi torențiale, descărcări electrice și grindină de mici și medii dimensiuni, iar vântul va sufla cu putere și poate lua aspect de vijelie. Cantitățile de apă vor fi de 20…30 l/mp și izolat chiar 40 l/mp.

Cod galben de instabilitate atmosferică pe parcursul zilei de duminică:

Cum va fi vremea în București
Vremea în Bucureşti se va menţine caniculară pe parcursul weekendului, însă vor apărea şi perioade de instabilitate atmosferică, în special către orele serii şi pe timpul nopţilor, se arată în prognoza de specialitate, publicată sâmbătă de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).
Potrivit sursei citate, în intervalul 18 iulie, ora 12:00 – 19 iulie, ora 9:00, vremea va fi caniculară, iar disconfortul termic ridicat (indicele temperatură-umezeală va depăşi pragul critic de 80 de unităţi). Cerul va fi variabil, iar spre seară şi la începutul nopţii instabilitatea atmosferică se va accentua şi se va manifesta prin intensificări ale vântului, vijelii (rafale de 50 – 70 km/h), averse (în jurul a 5 l/mp) şi descărcări electrice. Temperatura maximă va fi de 35 – 36 de grade, iar cea minimă de 19 – 21 de grade, regim termic ce va caracteriza o noapte tropicală.
De asemenea, în perioada 19 iulie, ora 9:00 – 20 iulie, ora 10:00, vremea va fi în continuare caniculară şi disconfortul termic ridicat (indicele temperatură-umezeală va depăşi pragul critic de 80 de unităţi). Instabilitatea atmosferică se va accentua spre seară şi noaptea când vor fi perioade cu înnorări accentuate, averse (5 – 10 l/mp), descărcări electrice şi intensificări ale vântului (rafale de 45 – 55 km/h). Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 35 de grade, iar cea minimă va oscila între 19 şi 21 de grade.
Zona Municipiului Bucureşti se va afla, sâmbătă, între orele 17:00 – 21:00, sub o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată, intensificări ale vântului, vijelii şi averse însemnate cantitativ, iar în intervalul 18 iulie, ora 12:00 – 20 iulie, ora 10:00, sub un Cod galben de caniculă, disconfort termic ridicat şi nopţi tropicale

