O dronă rusească s-a prăbușit, azi-noapte, pe teritoriul Republicii Moldova, într-un raion din estul țării
Un apel la 112, în jurul orei 1:00, a alertat Poliția, care a descoperit în apropierea localității Copanca un aparat de zbor fără pilot identificată preliminar ca fiind de tip Gheran 2.
Drona a explodat la impactul cu solul, a transmis pe Facebook poliția Republicii Moldova.
Nu au fost înregistrate victime.
Ministerul de la Externe de la Chișinău a condamnat printr-un comunicat încălcarea spațiului aerian al Republicii Moldova.
La locul incidentului continuă să activeze echipe de specialiști din cadrul structurilor abilitate, care cercetează circumstanțele cazului, transmite TVR Moldova.

