Iranul acuză un nou atac american în perimetrul centralei nucleare de la Bushehr
Proiectile americane au lovit joi după-amiază vecinătatea centralei nucleare iraniene de la Bushehr, fără a provoca pagube sau victime, potrivit presei iraniene, citată de agenţiile AFP şi EFE.
“În această după-amiază au avut loc atacuri asupra mai multor locaţii din provincia Bushehr, inclusiv perimetrul centralei nucleare, baza militară Choghadak şi un port de pescuit din sudul provinciei”, a declarat viceguvernatorul provinciei Bushehr, Ehsan Jahanian. “Conform datelor iniţiale, acestea nu au provocat victime până în prezent”, a mai spus acelaşi oficial.
La Bushehr se află singura centrală atomoelectrică a Iranului, care foloseşte combustibil nuclear rusesc, ale cărui reziduuri sunt preluate înapoi de Rusia pentru a reduce riscurile de proliferare.
O unitate a centralei este operaţională, iar o alta este în construcţie, în colaborare cu Rusia. Circa 600 de specialişti ruşi, dintre care 250 permanenţi, au fost detaşaţi în Iran pentru activităţile legate de funcţionarea acestei centrale situate pe ţărmul Golfului Persic, dar majoritatea au fost deja evacuaţi după ce SUA şi Israelul au lansat pe 28 februarie atacurile aeriene împotriva Iranului, de atunci având loc mai multe bombardamente în vecinătatea centralei.
Statele Unite au reluat de două zile bombardamentele asupra Iranului, pe care-l acuză că a încălcat memorandumul de înţelegere pentru încetarea ostilităţilor după ce a atacat la începutul săptămânii trei nave comerciale în zona Strâmtorii Ormuz.
Preşedintele american Donald Trump a spus miercuri că nu mai consideră valabil acest memorandum, semnat pe 17 iunie şi care a permis redeschiderea Strâmtorii Ormuz şi relaxarea sancţiunilor împotriva Iranului, înţelegere ce ar fi trebuit urmată de negocieri suplimentare timp de 60 de zile care să conducă la un acord final pentru soluţionarea chestiunilor cele mai conflictuale, în special dosarul nuclear iranian şi sancţiunile impuse Iranului.
În ultimele 24 de ore, forţele americane au bombardat aproximativ 90 de ţinte militare iraniene, inclusiv sisteme de apărare aeriană, echipamente de supraveghere a zonelor de coastă, depozite de rachete şi drone, capacităţi navale şi infrastructură logistică militară de-a lungul litoralului iranian, potrivit Comandamentul Central al SUA (CENTCOM).
Aceste atacuri s-au soldat cu cel puţin 14 morţi şi 78 de răniţi în ultimele două zile, potrivit Iranului, care a ripostat cu lovituri asupra unor baze americane din regiune.

