Rusia susţine că a ocupat oraşul Kostiantinivka din Ucraina

Vladimir Putin / Profimedia Images
4 July 2026, 08:16 (actualizat 4 July 2026, 08:17)

Preşedintele rus Vladimir Putin a sărbătorit ocuparea oraşului Kostiantinivka din regiunea Doneţk din estul Ucrainei, a declarat vineri seara purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de dpa.

Potrivit reprezentantului său, şeful statului a afirmat că trupele ruseşti le-au provocat pierderi mari apărătorilor ucraineni.

Kievul nu a comentat iniţial, dar oficiali militari din Ucraina au recunoscut recent că situaţia de la Kostiantinivka este dificilă, iar oraşul industrial este în mare parte distrus.

În comunicatul de vineri seară privind situaţia, statul-major ucrainean s-a referit doar la lupte grele în jurul localităţii.

Cucerirea respectivă ar însemna un pas înainte pentru Rusia în efortul de a ocupa în întregime bazinul Donbas, unde singurele oraşe mai importante rămase sub control ucrainean în regiunea Doneţk sunt Sloviansk, Kramatorsk şi Drujkivka. 

sursa Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite