Nori uriaşi de praf în Câmpia Râmnicului. Furtuna de praf a afectat traficul rutier
Vânt puternic și nori uriași de praf în Câmpia Râmnicului. Meteorologii au emis avertizări pentru mai multe județe din estul țării.
Rafalele, care ajung până la 80 de kilometri pe ora, au ridicat nori imenși de praf de pe terenurile din zona și i-au împins direct pe şosele.
Fenomenul, asemănător unei furtuni de nisip, a creat probleme în trafic. Pe unele porțiuni, vizibilitatea a scăzut considerabil.
Șoferii care au circulat pe DN22 în apropiere de Râmnicelu, în județul Buzău, au fost nevoiți să reducă viteza din această cauza.
Până mâine seară, estul țării se află sub cod galben de vânt puternic.

