Debut slab pentru programul “Litoralul pentru toţi”. Ce preţuri afişează hotelierii
Programul Litoralul pentru toţi a debutat anul acesta cu mai puţini turişti dar şi cu o ofertă mai slabă faţă de anii trecuţi. S-au înscris aproape 100 de hoteluri şi mai puţine agenţii. Iar vacanţele sunt mai ieftine cu până la 50% decât în plin sezon, spre deosebire de anii trecuți, când reducerile ajungeau chiar și la 75%.
În mod tradiţional programul social Litoralul pentru toți se adresează tuturor turiştilor dornici să petreacă un sejur la mare în extrasezon, în lunile mai şi iunie. Doar că anul acesta vremea capricioasă şi constrângerile bugetare i-au determinat pe mulţi turişti să amâne sau chiar să anuleze vacanţele programate.
Programul se desfășoară în perioada 3 mai – 20 iunie, dar și toamna, între 1 septembrie și 15 octombrie.
În stațiunile din nordul litoralului preţurile variază între 169 şi 605 lei de persoană, iar în sud, între 159 şi 469 de lei, cu mic dejun inclus, în funcţie de cotaţia hotelului.
Hotelierii de pe litoral speră la multe rezervări last minute, având în vedere că mulţi turişti au renunţat la vacanţele în afara ţării din cauza climatului internaţional instabil.

