Japonia va lansa primul motor comercial care produce energie electrică prin arderea hidrogenului
Lumea se află într-o cursă contracronometru pentru descoperirea unui model economic viabil, care să nu secătuiască planeta de resurse naturale și să ofere totodată acces la energie suficientă, pe măsură cererilor tot mai mari de consum.
Specialiștii spun că ne aflăm la capătul unui nou ciclu al istoriei, iar crizele suprapuse obligă omenirea să găsească noi soluții capabile să genereze energie suficientă, dar nepoluantă.
Faptul că, în lume, ale loc în prezent o ”revoluție tăcută” a ”fermelor de baterii electrice” – fenomen despre care TVRInfo.ro a relatat AICI, este doar o dovadă a cursei mondiale pentru noi surse de energie.
Cărbunele și petrolul au schimbat lumea
Utilizarea combustibililor fosili datează din perioada Revoluției Industriale, care s-a desfășurat în principal între mijlocul secolului al XVIII-lea și mijlocul secolului al XIX-lea.
Aproape 100 de ani marcați de mașina cu aburi, cărbune, industria textilă și dezvoltarea căilor ferate.
O perioadă în care economia a trecut de la a fi în mare parte agricolă și artizanală la una industrializată și mecanizată.
Practic, cărbunele și petrolul au schimbat lumea, ceea ce a dus la o migrație masivă de la sat la oraș și la apariția unor noi clase sociale: burghezia și proletariatul.
Combustibilii fosili au continuat să se dezvolte odată cu a Doua Revoluție Industrială (mijlocul secolului al XIX-lea până la începutul secolului al XX-lea), perioadă în care au început să fie utilizate electricitatea, petrolul și producția în masă.
De atunci, cărbunele, petrolul și gazul natural au fost și sunt piatra de temelie pe care planeta noastră continuă să „se învârtă”.
Acestea furnizează peste 80 % din întreaga energie mondială, fiind esențiale pentru transport, producerea de energie electrică, încălzire și industria petrochimică.
Apune era combustibiliilor fosili?
În ciuda importanței lor istorice și actuale, utilizarea intensivă a combustibililor fosili este responsabilă pentru cea mai mare parte a emisiilor de gaze cu efect de seră, ceea ce a determinat schimbările climatice.
Însă, întrucât combustibilii fosili sunt resurse finite (neregenerabile), epuizarea lor a determinat industriile care îi utilizează să treacă la energii curate și regenerabile.
Japonia a anunțat că va lansa primul motor comercial care generează energie electrică printr-o combustie care conține până la 30 % hidrogen, scrie ziarul argentinian Clarin.
Motor cu amestec de 30% hidrogen și restul gaz
Japonia a devansat astfel restul lumii, prezentând primul motor pe gaz de mare putere din lume destinat pieței comerciale, care este capabil să genereze energie electrică utilizând un amestec de combustibil compus din 30% hidrogen în volum amestecat cu gaz natural.
Kawasaki Heavy Industries este o multinațională japoneză dedicată fabricării de motociclete, motoare, utilaje grele, echipamente aerospațiale și de apărare, precum și roboți industriali, turbine cu gaz, cazane și alte produse conexe, care în 2025 a achiziționat o centrală energetică pentru a-și implementa noul model de motor bazat pe hidrogen, menționează și El Economista.
Conform ultimelor progrese tehnologice anunțate de companie, se pare că pe parcursul anului 2026 ea va reuși să pună în funcțiune linia de fabricație pentru motoarele pe bază de hidrogen.
Nu mai e nevoie de miliarde reinvestite în infrastructură
Cheia proiectului constă în amestecul de combustibil pe care fabrica îl va realiza pentru a genera energie, noul motor putând funcționa cu combustibil care conține până la 30 % hidrogen în volum, restul fiind completat cu gaz natural.
Un alt aspect de luat în considerare este faptul că aceeași structură a vechii centrale poate fi reutilizată în ceea ce privește conductele și rezervoarele, cu doar câteva ajustări minore.
Această compatibilitate este foarte importantă pentru a face sistemul mai economic, deoarece elimină necesitatea de a investi miliarde în renovarea infrastructurii.
Hidrogenul este combustibilul viitorului
Experții citați de celebra revistă National Geographic nu ezită să afirme că hidrogenul este combustibilul viitorului, fiind o alternativă curată și versatilă pentru decarbonizarea diverselor sectoare ale economiei mondiale.
În timpul utilizării, motoarele pe hidrogen nu emit CO2, generând doar vapori de apă.
În plus, hidrogenul este abundent, poate fi stocat și este promițător pentru sectoare dificil de electrificat, precum industria grea, aviația și transportul maritim.
Dacă hidrogenul nu este încă utilizat drept combustibil la scară largă, acest lucru se datorează mai multor factori, precum costurile ridicate de producție, stocare și transport.
Nu dispunem de o infrastructură adecvată, iar obținerea sa ridică încă unele provocări tehnice, deoarece este dificil de manipulat și necesită multă energie pentru a fi produs.
Există diferite tipuri de hidrogen
Cel ideal este hidrogenul verde, produs prin electroliza apei folosind energie regenerabilă (cum ar fi energia solară sau eoliană).
Cu toate acestea, majoritatea hidrogenului actual este gri, care se produce prin reformarea metanului (gaz natural) fără captarea emisiilor de CO2.
Există, de asemenea,hidrogenul portocaliu, care se obține prin valorificarea emisiilor sau a deșeurilor din alte sectoare, sau cel chihlimbar, care, pe lângă valorificarea CO2, îl captează și îl stochează pentru a împiedica ajungerea acestuia în atmosferă, printre altele.
Noile motoare din Japonia se prezintă ca o soluție pentru scalabilitatea rețelelor electrice moderne.
E vorba, în esență, de capacitatea infrastructurii energetice de a-și extinde capacitatea de producție, transport și distribuție pentru a face față unei cereri în creștere (de exemplu, adoptarea vehiculelor electrice, pompe de căldură etc.), fără a compromite stabilitatea, eficiența sau costurile sistemului.
Într-un context modern, aceasta înseamnă trecerea de la o rețea rigidă la una flexibilă, capabilă să integreze surse regenerabile distribuite și tehnologii inteligente.
Centrala japoneză, pe lângă faptul că oferă putere, asigură și siguranță, având instalate senzori avansați de hidrogen pe tot traseul parcurs de combustibil.

