Cinci fotbaliste iraniene acuzate de „trădare” au primit azil în Australia. Trump: Vor fi ucise dacă vor fi forțate să se întoarcă
Australia a acordat azil unor jucătoare de fotbal din Iran, care participau la o competiție acolo chiar când a început războiul. Fetele şi antrenorii au tăcut la intonarea imnului național, înaintea partidei de deschidere din Cupa Asiei, ceea ce le-a atras critici aprige în țara natală.
Gestul lor a fost interpretat drept unul de frondă la adresa regimului de la Teheran. Televiziunea de stat le-a catalogat chiar „trădătoare în vreme de război”. Ulterior, jucătoarele au cântat imnul înaintea unui aLt meci. Au fost în cele din urmă eliminate din competiție, după 2-0 cu Filipine.
„Vor fi ucise dacă vor fi forțate să se întoarcă în Iran”, a atras atenția însuși președintele Statelor Unite, Donald Trump, care a făcut apel la guvernul de la Canberra să le acorde azil.
Cinci dintre membrele echipei au cerut și li s-au aprobat vize umanitare. Procedura a durat puțin, pentru că prioritară era punerea la adăpost a fetelor.
Povestea lor a tras atenția și simpatia întregii Australii.

