Declarație controversată a unui primar, care critică persoanele care pot munci, dar trăiesc din ajutoare

2 February 2026, 18:26

Cine nu muncește, nu merită să trăiască. Este declarația care a stârnit controverse în mediul online. Autorul este edilul comunei băcăuane Cleja, care i-a criticat pe cei care primesc ajutor de la primărie și refuză să muncească. În fața jurnaliștilor, primarul recunoaște că afirmația este nefericită și susține că statul nu-și mai permite pomeni electorale. În replică, ministrul Muncii spune că e un mit faptul că oamenii care merită ajutorul social au un trai special stand acasă.

Petru Iștoc, primar comuna Cleja, jud. Bacău, PNL: Dumnezeu ne-a creat la fel pe toți. Dacă unora dintre noi nu le place muncă, pâna la urmă și Hristos spune “ba fraților, cel care nu muncește să nu mănânce”. La muncă fraţilor.

Îndemul cu explicație religioasă îi aparține primarului comunei Cleja și a fost făcut în ședința consiliului local de săptămâna trecută în timp ce era analizată modificarea taxei pe gunoi. Așa a apărut în discuție și situația celor care primesc venitul minim de incluziune. Edilul a criticat dependență de ajutoarele sociale mai ales în cazul persoanelor care pot să muncească. A dat și un exemplu, răspunul pe care l-ar fi primit de la un cetățean al comunei.

Petru Iștoc, primar comuna Cleja, jud. Bacău, PNL: Când i-am spus, băi, du-te la muncă! și o spus “domne dar noi nu ne sculăm dimineața!” E bine să te scoli dimineața. Eu declar pe propria mea răspundere că cel care nu muncește nu merită să trăiască.

Afirmațiile primarului n-au rămas fără replică din partea unor participanți la ședința.

Carol Alexof, consilier local, DREPT: Măsură socială nu înseamnă să luăm exemple nominale. Sunt persoane care au ajuns la o maturitate pe care dvs îi acuzați care n-au avut, la momentul potrivit o educație.

Ajutorul social de la primărie sau venitul minim de incluziune este acordat persoanelor singure cu venituri foarte mici. Solicitanții nu trebuie să dețînă mai multe locuințe, terenuri mari ori economii bancare de peste 3 mii de lei. La rândul lor, persoanele care pot să muncească, au obligația de a presta lunar ore de muncă în interes local, la solicitarea primarului.

În prezent, valoarea ajutorului lunar de la primărie este 366 de lei pentru o persoană singură și depășește 500 de lei pentru vârstnici de peste 65 de ani.  Suma crește pentru familiile cu copii.

Florin Manole, ministrul Muncii: Fraudă e una, ea trebuie combătută, nu apară nimeni fraudă, sunt complet de acord. Dar oamenii care merită să beneficieze de ajutorul statului astăzi nu primesc sume extraordinare care să le asigure un trăi special, stand acasă.

Primarul din Cleja recunoaște că afirmațiile făcute sunt nepotrivite.

Petru Iștoc, primar comuna Cleja, jud. Bacău, PNL: Ceea ce am vrut să transmit a fost că avem prea mulți asistați social care ar putea să muncească. Afirmația a fost nefericită dar susțin în continuare că situația economică nu ne mai permite pomeni electorale.

La final de 2025, în România erau peste 260.000 de beneficiari ai venitului minim de incluziune pentru care statul a plătit aproape 175 de milioane de lei. Cei mai mulți, în județele Dolj, Bacău și Suceava.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite