Donald Trump a transmis „mesaje pozitive”, suspendând ameninţările cu taxele vamale şi renunţând la un atac militar, a declarat ministrul danez de externe, Lars Lokke Rasmussen
Preşedintele Statelor Unite Donald Trump a transmis „mesaje pozitive” suspendând ameninţările sale cu taxe vamale şi renunţând la un atac militar, a declarat miercuri ministrul danez de externe, Lars Lokke Rasmussen, fără a comenta proiectul de acord anunţat de şeful administraţiei americane, scrie AFP.
„Trump afirmă că pune războiul comercial în aşteptare, afirmă ŤNu voi ataca Groenlandať, acestea sunt mesaje pozitive”, a declarat Lars Lokke Rasmussen la postul public danez de televiziune DR.
Donald Trump „a avut, de asemenea, o conversaţie bună cu secretarul general al NATO”, a adăugat el, fără a oferi mai multe detalii după ce preşedintele american a anunţat „cadrul” unui viitor acord privind Groenlanda la finalul unei reuniuni cu Mark Rutte.
Trump i-a spus lui Rutte că discuţiile vor avea loc acum cu vicepreşedintele american JD Vance şi secretarul de stat Marco Rubio, a adăugat ministrul danez.
„Acestea sunt persoane pe care le cunoaştem, cu care am vorbit săptămâna trecută şi cu care dorim să avem o discuţie aprofundată”, a continuat Lokke Rasmussen.
Mai devreme în cursul zilei, ministrul danez a reamintit „liniile roşii” ale ţării sale în negocierile sale cu Statele Unite, şi anume respectarea unei „ordini internaţionale bazate pe statul de drept, suveranitatea statelor şi dreptul popoarelor la autodeterminare”.

