Profesorul Radu Gologan: E o mare prostie să interzici telefonul la școală. La matematică toți copiii ar trebui să aibă telefonul pe masă
Profesorul Radu Gologan, matematician și fost coordonator al lotului olimpic de matematică al României, atrage atenția că interzicerea telefoanelor mobile în școli este o măsură greșită și contraproductivă. În opinia sa, tehnologia nu trebuie eliminată din procesul educațional, ci integrată corect și eficient în predare.
„E o mare prostie să interzici telefonul la școală. Nu poți să interzici o idee. Mai bine haideți să-l folosim corect. La ora de matematică, toți copiii ar trebui să aibă telefonul sau tableta pe masă”, a declarat Radu Gologan într-un interviu acordat TotulDespreMame.ro.
Profesorul consideră că tehnologia poate deveni un instrument valoros pentru învățare, dacă este pusă în slujba educației și utilizată cu măsură. Aplicațiile interactive, testele digitale și elementele de competiție pot stimula atenția și implicarea elevilor, inclusiv în medii defavorizate, spune matematicianul.
Sunt profesori care pun în slujba educației tehnologia. Sunt aplicații, precum Kahoot, unde se fac teste. Sunt tot mai folosite și la matematică și au un efect benefic: e un fel de competiție în clasă și am văzut rezultate foarte bune chiar și în medii defavorizate. Sigur că nu trebuie exagerat, arată matematicianul.
Radu Gologan subliniază că problema nu este existența telefoanelor, ci lipsa unei strategii coerente de utilizare a acestora în clasă. În locul interdicțiilor, școala ar trebui să-i învețe pe copii cum să folosească tehnologia ca instrument de lucru și gândire. „Tehnologia este deja parte din viața noastră. O folosesc și copiii, și adulții. Important este să învățăm cum să o folosim pentru a înțelege, nu doar pentru a consuma”, explică profesorul.
Profesorul este de părere că tehnologia a ajuns să schimbe și gândirea oamenilor în vârstă. Chiar dacă au reacții conservatoare față de tehnologie, o consumă: folosesc carduri, utilizează calculatororul sau smartphone-ul. Pandemia a făcut ca tehnologia să ajungă, în foarte scurt timp, la 90% din populație. Probabil că Dumnezeu ne-a dat pandemia ca un șut înainte. Dacă mă întrebați strict de concentrare: nu știu să răspund cu exact. Părerea mea este că, în mare parte, nu. Cred că mai degrabă poate afecta biologic: vederea, conformația coloanei vertebrale, dar nu și felul de a reacționa și de a învăța. Pe de altă parte, când văd o carte, unii copii fac ca pe tabletă: dau cu degetul ca să mute imaginea, nu întorc pagina.
Matematicianul mai arată că dificultățile elevilor la matematică apar, de regulă, în jurul vârstei de 10 ani, la trecerea de la ciclul primar la gimnaziu, când stilul de predare se schimbă radical. În acest context, etichetarea copiilor și proiectarea temerilor părinților asupra lor pot agrava ruptura dintre elev și disciplină.
Totodată, profesorul respinge ideea potrivit căreia școala ar trebui să fie exclusiv un spațiu al jocului și al confortului. „Învățarea reală înseamnă efort. Este un mușchi al creierului care trebuie antrenat zilnic”, afirmă Radu Gologan, subliniind că excelența nu poate fi atinsă fără muncă și perseverență.
Cu o experiență de peste patru decenii în pregătirea elevilor de performanță, Radu Gologan rămâne însă optimist în privința viitorului educației din România și consideră că folosirea inteligentă a tehnologiei ar putea deveni una dintre soluțiile-cheie pentru adaptarea școlii la noile generații.

