Șoferul camionului plin cu arme, arestat preventiv. Alți trei suspecți, arestați la Chișinău

22 noiembrie 2025, 18:56

Apar semne de întrebare în dosarul transportului plin cu arme, oprit în vama Albița! Una dintre adresele scrise pe foaia de parcurs este portul Constanța, loc considerat de mulți vulnerabil, când vorbim de controale. Între timp, au fost arestați preventiv și cei trei suspecți din Republica Moldova. Unul dintre ei spune că e nevinovat și nu știe de ce a fost implicat în acest caz. 

Veaceslav Pârvu, unul dintre cei trei suspecți din dosarul de trafic de arme, este fondatorul și directorul firmei din Chișinău care făcea exportul de elemente metalice. Doar că printre țevi și table erau ascunse și zeci de arme, aruncătoare de grenade antitanc, lansatoare de grenade și chiar un sistem portabil de apărare antiaeriană. Pârvu susține că presă e indusă în eroare de… autorități.

Este singurul dintre cei trei suspecți care a vorbit cu jurnaliștii. Toți au fost arestați preventiv de magistrații din Chișinău. Aceeași măsură s-a luat și la Iași împotriva șoferului de pe camion. Avocatul lui spune că bărbatul este victima pentru că nu știa ce transporta cu adevărat.

Indiferent ce spun suspecții și avocații lor, anchetă avansează și, potrivit un onor surse judiciare,  firma din Israel care apărea în documentul de însoțire a mărfii ar aparține unui cetățean rus. Șefii autorității vamale nu se așteptau la o captura atât de… consistentă. Unul dintre ei recunoaște că oprirea camionului nu a fost o întâmplare.

Surse judiciare spun că primele informații despre transportul de arme au venit din Chișînău și captura a fost o… confirmare. Așa se explică perchezițiile și reținerile rapide făcute în Republica Moldova.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite