Un Boeing 777 uriaș a aterizat pentru prima dată în România, încărcat cu cai de milioane de dolari ai reprezentanților țărilor arabe care vor participa la Mondialul de anduranță ecvestră
Un Boeing 777 uriaș a aterizat pentru prima dată în România, încărcat cu cai de milioane de dolari ai reprezentanților țărilor arabe care vor participa la Mondialul de anduranță ecvestră, competiție organizată în premieră la Buftea, pe 20 septembrie. Pentru Marilena Mladin, președintele Federației Ecvestre Române, acest moment este dovada că țara noastră a intrat definitiv în liga mare a sportului mondial.
Sâmbătă, la Buftea, are loc cel important eveniment sportiv al lunii în România, mondialul de anduranță ecvestră pentru tineret și juniori.
Marilena Mladin, președintele Federației Ecvestre Române, este încărcată de emoții pozitive înaintea competiției.
Marilena Mladin, președinte Federația Ecvestră Română: Este cel mai mare eveniment ecvestru pe care Federația Ecvestră Română l-a organizat vreodată de la înființarea sa în 1930. Este o recunoaștere a muncii noastre de niște ani de zile în care am arătat că putem să fim un partener de încredere. Am căpătat vizibilitatea internațională și atunci am avut și credibilitatea că putem să organizăm acest campionat.
Înaintea spectacolului ecvestru de la Buftea a avut loc un adevărat show pe pista aeroportului Henri Coandă.
Unul dintre cele mai mari avioane din lume a aterizat la București având la bord persoane importante din cadrul Caselor Regale ale țărilor arabe, dar și cai de milioane!
Marilena Mladin: Am primit o solicitare din partea Emiratelor Arabe în care ne cereau sprijin de a obține o parcare pentru un Boeing 777 care ateriza la București cu caii Emiratelor Arabe și nu găseau cumva rezolvarea ca peste noapte să avem acest avion parcat. Nici nu știam dacă să râd, să plâng… Acela a fost momentul în care mi-am dat seama că sunt niște lucruri care sunt atât de importante, atât de mari.
Concursul va fi, cu siguranță, la nivel înalt, pentru că și participarea este numeroasă. Romania va fi reprezentată, în premieră, de două echipe.
Marilena Mladin: O altă bucurie a fost să avem două echipe calificate la acest campionat, pentru prima dată. Pentru că noi nu am reușit până acum să avem un număr de 10 cai calificați, pentru că într-o echipă sunt 5 cupluri. De data aceasta am avut 10 cai calificați. A fost o selecție foarte grea.

