P.E. îndeamnă Consiliul să înceapă negocierile de aderare cu Republica Moldova
Republica Moldova este cu un pas mai aproape de Uniunea Europeană, după ce Parlamentul European a votat cu majoritate propunerea de începere a negocierilor de aderare. Votul de miercuri vine după discursul sustinut de Maia Sandu în fața eurodeputatilor, în care a arătat cât de importantă este intrarea Republicii Moldova în rândul țărilor membre.
De la tribuna plenului european reunit la Strasbourg, președinta Maia Sandu a avertizat asupra riscurilor ca Republica Moldova să intre în sfera de influență rusească.
Maia Sandu, preşedinta Republicii Moldova: Nu este doar o chestiune despre valori, ci este vorba despre supravieţuire. Şi, cu siguranţă, pentru că am avansat mult pe această cale, Rusia şi-a dezlănţuit atacurile hibride împotriva noastră. Câmpul de luptă sunt alegerile noastre.
Victor Negrescu, europarlamentar S&D, vicepreşedinte PE: Solicităm Comisiei și Consiliului să înceapă negocierile pe capitole privind aderarea Republicii Moldova la UE. Solicit ca acest proces să fie accelerat și lansez ideea ca 2028 să fie anul aderării Republicii Moldova la UE.
Daniel Buda, europarlamentar PPE: Eu cred că Moldova este pregătită să intre în UE, trebuie să facă parte din UE, pentru că deja respectă legislația europeană.
Chiar dacă rezoluția a fost votată de 490 de europarlamentari din cei 690 prezenți, nu toți sunt convinși că Republica Moldova este cu adevărat pregatită să adere la structurile europene.
Claudiu Târziu, europarlamentar ECR: Procesul pe care trebuie să îl ducă la capăt pentru derusificarea Republicii Moldova, pentru îndepărtareaa simbolurilor tecutului soviectic, despărțirea de Rusia categoric, prin desecretizarea arhivelor serviciilor secrete în Republica Moldova și retrocedarea bunurilor confiscate de comuniști bisericii ortodoxe din Republica Moldova și nu doar.
Republica Moldova va avea alegeri parlamentare la sfârșitul acestei luni, iar atacurile hibride ale rușilor au fost până acum, în mare parte, dejucate de autorități.
Europarlamentarii spun că aceste alegeri vor fixa direcția pe care o va urma Moldova: dacă va fi una europeană sau va intra în siajul Rusiei.

