Azi, în istorie: Ion Barbu VS Dan Barbilian

11 august 2025, 10:25

La 11 august 1961 murea, la București, Dan Barbilian. Sau Ion Barbu. Dan Barbilian a fost un matematician cunoscut nu doar în România. Ion Barbu e un poet cunoscut, în principiu, doar în România.

E încadrat de critici la categoria parnasieni și ulterior ermetici. În realitate, Barbu n-a fost nici parnasian, nici ermetic. ÎI plăcea să se joace cu cuvintele așa cum se juca și cu cifrele. L-a păcălit cu poezia „Joc secund” până și pe George Călinescu.

Poemul, luat în serios de toți e, în realitate, fix cum aflăm din titlu. O joacă. Artă poetică? O fi! Dar tot joacă e, până la final.

Criticii s-au înarmat cu explicațiuni docte pentru fiecare cuvânt scris de poet. Ce-o fi aia „calmă creastă”, ce-or fi „cirezile agreste”, de ce zboară poetul invers și de ce cântă precum marea care adăpostește meduzele.

Toată lumea se îngrămădește să decodifice ceva ce nu e deloc decodificabil în scrierile lui Ion Barbu. „La râpa Uvedenrode Ce multe gasteropode! Suprasexuale Supramuzicale!”

Ce-or simboliza gasteropodele? Oare condiția umană? Oare rostul omului pe lume?

Singurele poeme în care maestrul Ion Barbu a vrut cu adevărat să comunice ceva au fost După melci, Oul dogmatic și Riga Crypto.

În rest, s-a jucat! Cu multă ironie, cu dezinvoltura matematicianului talentat, predispus să ascundă rezolvarea ecuației și s-o păstreze pentru cei inteligenți.

Poezia, însă, nu e pentru inteligenți. Pentru cine e, vă dam și noi prilejul, întocmai că marele Ion Barbu, să reflectați!

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite