Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a reacționat furios la anunț, spunând că decizia a răsplătit „terorismul monstruos al Hamas”.
Ce ar însemna dacă recunoașterea ar avea loc și ce diferență ar face acest lucru?
Palestina este un stat care există și în același timp unul care nu există, noteaza BBC.
Se bucură de un grad ridicat de recunoaștere internațională, misiuni diplomatice în străinătate și echipe care concurează în competiții sportive, inclusiv la Jocurile Olimpice.
Însă, din cauza disputei de lungă durată a palestinienilor cu Israelul, acesta nu are granițe convenite la nivel internațional, nici capitală, nici armată.
Din cauza ocupației militare a Israelului, în Cisiordania, autoritatea palestiniană, înființată în urma acordurilor de pace din anii 1990, nu deține controlul deplin asupra teritoriului sau a populației sale.
Gaza, unde Israelul este și puterea ocupantă, se află în mijlocul unui război devastator.
Având în vedere statutul său de cvasi-stat, recunoașterea este inevitabil oarecum simbolică. Va reprezenta o declarație morală și politică puternică, dar va schimba puțin pe teren.
Însă simbolismul este puternic. După cum a subliniat secretarul de externe David Lammy în discursul său de marți la ONU, „Marea Britanie poartă o povară specială a responsabilității de a sprijini soluția cu două state”.
El a continuat să citeze Declarația Balfour din 1917 – semnată de predecesorul său în funcția de secretar de externe, Arthur Balfour – care a exprimat pentru prima dată sprijinul Marii Britanii pentru „înființarea în Palestina a unui cămin național pentru poporul evreu”.
Însă acea declarație, a spus Lammy, a venit cu o promisiune solemnă „că nu se va face nimic care ar putea prejudicia drepturile civile și religioase ale comunităților neevreiești existente în Palestina”.
Susținătorii Israelului au subliniat adesea că Lord Balfour nu s-a referit explicit la palestinieni și nici nu a spus nimic despre drepturile lor naționale.
Însă teritoriul cunoscut anterior sub numele de Palestina, condus de Marea Britanie printr-un mandat al Ligii Națiunilor între 1922 și 1948, a fost considerat mult timp o treabă internațională neterminată.
Israelul a luat ființă în 1948, dar eforturile de a crea un stat paralel, Palestina, au eșuat, dintr-o multitudine de motive.
După cum a spus Lammy, politicienii „s-au obișnuit să rostească cuvintele «o soluție cu două state»”.
Expresia se referă la crearea unui stat palestinian, alături de Israel, în Cisiordania, inclusiv Ierusalimul de Est și Fâșia Gaza, în linii mari pe modelul care exista înainte de războiul arabo-israelian din 1967.
Însă eforturile internaționale de a aduce o soluție cu două state au fost în zadar, iar colonizarea de către Israel a unor mari părți din Cisiordania, ilegală conform dreptului internațional, a transformat conceptul într-un slogan în mare parte gol.
Statul Palestina este recunoscut în prezent de 147 din cele 193 de state membre ale ONU.
România face parte din grupul țările din Europa de Est (Polonia, Ungaria, Slovacia, Bulgaria, Cipru) care au recunoscut Palestina înainte de aderarea la UE, încă din 1988. Relațiile diplomatice au continuat de atunci, cu prezența ambasadei palestiniene la București.
La ONU, are statut de „stat observator permanent”, permițând participarea, dar fără drept de vot.
Având în vedere că Franța promite și ea recunoaștere în următoarele săptămâni și presupunând că Marea Britanie va continua cu recunoașterea, Palestina se va bucura în curând de sprijinul a patru dintre cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate al ONU (celelalți doi fiind China și Rusia).
Aceasta va lăsa Statele Unite, de departe cel mai puternic aliat al Israelului, într-o minoritate de unul singur.
Washingtonul a recunoscut Autoritatea Palestiniană, condusă în prezent de Mahmoud Abbas, încă de la mijlocul anilor 1990, dar nu a reușit să recunoască un stat propriu-zis.
Mai mulți președinți americani și-au exprimat sprijinul pentru crearea în cele din urmă a unui stat palestinian. Dar Donald Trump nu este unul dintre ei. Sub cele două administrații ale sale, politica SUA a înclinat puternic în favoarea Israelului.
Fără sprijinul celui mai apropiat și mai puternic aliat al Israelului, este imposibil să ne imaginăm un proces de pace care să ducă la o soluție finală cu două state.
Guvernele britanice succesive au vorbit despre recunoașterea unui stat palestinian, dar numai ca parte a unui proces de pace, ideal în colaborare cu alți aliați occidentali și „în momentul impactului maxim”.
Guvernele considerau că a face asta doar ca un gest ar fi o greșeală. I-ar putea face pe oameni să aibă mai multă încredere, dar nu ar schimba nimic pe teren.
Însă evenimentele au forțat în mod evident mâna actualului guvern.
Scenele de foamete progresivă în Gaza, furia crescândă față de campania militară a Israelului și o schimbare majoră a opiniei publice britanice – toate acestea au influențat gândirea guvernului.
Zgomotul, printre parlamentari și chiar și în rândul membrilor cabinetului, a devenit asurzitor.
La o dezbatere în Camera Comunelor de săptămâna trecută, Lammy a fost bombardat din toate părțile cu întrebări în care se întreba de ce Marea Britanie încă nu recunoaște un stat palestinian.
Secretarul Sănătății, Wes Streeting, a rezumat opiniile multor parlamentari atunci când a îndemnat guvernul să recunoască Palestina „cât timp mai există un stat Palestina de recunoscut”.
Însă Regatul Unit nu a urmat pur și simplu exemplul stabilit de președintele francez Emmanuel Macron săptămâna trecută sau de guvernele Irlandei, Spaniei și Norvegiei anul trecut.
Sir Keir a ales să-și condiționeze promisiunea: Marea Britanie va acționa dacă guvernul Israelului nu ia măsuri decisive pentru a pune capăt suferinței din Gaza, a ajunge la un armistițiu, a se abține de la anexarea de teritorii din Cisiordania – o mișcare amenințată simbolic de parlamentul israelian, Knesset, săptămâna trecută – și nu se angajează într-un proces de pace care să ducă la o soluție cu două state.
Downing Street știe că nu există practic nicio șansă ca Netanyahu să se angajeze în următoarele șase săptămâni într-un astfel de proces de pace. El a exclus în repetate rânduri crearea unui stat palestinian.
Deci recunoașterea britanică a Palestinei este cu siguranță pe cale să vină.
Urmărește-ne pe Google News
