Trupa Oasis i-a adus un omagiu lui Ozzy Osbourne în timpul concertului susţinut la Londra

Trupa Oasis / Profimedia Media
27 July 2025, 14:19

Oasis a dedicat unul dintre hiturile sale regretatului muzician rock Ozzy Osbourne cu prilejul revenirii triumfale a trupei pe scenă la Londra cu prilejul unei serii de concerte din cadrul turneului mondial, informează sâmbătă DPA şi PA Media.

Pentru prima dată în peste un deceniu, trupa a cântat în faţa a zeci de mii de fani reuniţi pe stadionul Wembley.

După doar trei melodii din mult aşteptatul concert, Liam Gallagher a afirmat că publicul ”este minunat” şi s-a înclinat în faţa mării de mâini ridicate din faţa lui.

Liam şi Noel Gallagher au cântat vineri, alături de trupa lor, primul dintr-o serie de şapte concerte programate pe acest stadion, alte cinci concerte fiind programate săptămâna viitoare şi încă două în septembrie.

Vineri, cei doi muzicieni au apărut pentru prima oară împreună pe stadionul din Londra din 12 iulie 2009, când au urcat pe scenă în cadrul turneului ”Dig Out Your Soul”.

Spre finalul concertului, trupa i-a adus un omagiu lui Ozzy Osbourne.

”Vreau să dedic următoarea melodie lui Ozzy Osbourne, starul rock ‘n’ roll”, a spus Liam.

Decesul solistului Black Sabbath la vârsta de 76 de ani a fost anunţat la începutul săptămânii.

La fel ca la concertele anterioare, Liam şi Noel au păşit pe scenă ţinându-se de mână şi au deschis concertul cu melodia ”Hero”, urmată de hituri clasice ale trupei precum ”Some Might Say” şi ”Morning Glory”.

Lanternele telefoanelor mobile au luminat stadionul la căderea întunericului, iar melodiile preferate ale publicului – ”Wonderwall”, ”Don’t Look Back in Anger” şi ”Champagne Supernova” – au încheiat concertul.

Noel a mulţumit spectatorilor în mai multe ocazii, iar Liam le-a spus că au fost ”minunaţi”, înainte ca artificiile să lumineze cerul londonez.

Concertul de vineri, al optulea din cadrul turneului, vine după cinci spectacole în Manchester şi două concerte în Cardiff, la începutul lunii.

Trupa va concerta în Japonia, Coreea de Sud, America de Sud, Australia şi America de Nord în a doua parte a anului.

Oasis şi-a anunţat reuniunea în august anul trecut, la 16 ani după destrămarea trupei, în 2009, când Noel a părăsit formaţia după un conflict în culisele festivalului Rock en Seine din Paris. Sursa: Agerpres

“Am murit de vreo două ori în viața mea”. Ozzy Osbourne, omagiat de fanii din toată lumea

Vestea morții lui Ozzy Osbourne a făcut înconjurul lumii. Fanii deplâng dispariția unuia dintre cei mai mari artiști din istoria rockului. Mulți s-au strâns la steaua acestuia de pe Aleea Celebrităților de la Hollywood, unde au depus flori. Vocalistul trupei Black Sabbath avea 76 de ani și suferea de Parkinson, dar și de alte boli, după o viață de excese. Totuși, muzicianul a reușit să mai urce o dată pe scenă pentru un turneu, acum câteva săptămâni.
Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite