Anchete în urma tragediei aviatice din zona Gura Portiței. Pasagerul scăpase dintr-o aterizare forțată cu câteva ore înainte
Multe semne de întrebare și o serie de anchete în urma tragediei aviatice din zona Gura Portiței, acolo unde s-a prăbușit un avion ultra ușor. Zborul care s-a încheiat tragic are legătură și cu o aterizare forțată ce a avut loc în aceeași zi.
Cele două persoane care se aflau în avionul care s-a prăbușit au murit. Cu doar câteva ore înainte, bărbatul care era pasager scăpase teafăr dintr-un alt incident aviatic, în aceeași zonă. Se afla împreună cu fiul său într-un alt avion, care a avut probleme la aterizare. Şi, potrivit unor surse, nici nu aveau autorizaţie de zbor în Delta Dunării.
Avionul de mici dimensiuni s-a prăbușit duminică seară, din motive încă necunoscute, la scurt timp de la decolare. Atât pilotul, în vârstă de 52 de ani, cât și pasagerul, de 53 de ani, au murit.
Daniel Năstase, purtător de cuvânt, ISU Tulcea: La fața alocului echipaje medicale, SMURD, ISU din Jurilovca. De asemenea, un elictoper SMURD din Constanța. Însă, din păcate, nu au mai putut face nimic pentru cele două persoane aflate în avion, acestea prezentau leziuni incompatibile cu viața.
Pasagerul era pilot amator. Pasiunea pentru zbor era împărtășită și de fiul sau, de 18 ani, cu care mergea adesea în deplasări aeriene. Ieri, cei doi au decis să dea o fugă împreună până în Delta. Au decolat cu o aeronavă de mici dimensiuni de pe aerodromul din Vădeni, județul Brăila. La aterizare, la Gura Portiței, aparatul a avut probleme și a căzut pe o parte.
Drept răspuns, două avioane ultraușoare au decolat spre ei: unul, care l-a preluat pe tânărul de 18 ani, a ajuns cu bine la destinație. Cel de al doilea, s-a prăbușit la câteva secunde de la decolare.
George Nica, prietenul lui Mihail, pasagerul decedat: Mihai a iubit zborul f mult. Din discuțiile avute cu el, îmi spunea… când are un moment liber, îi place să zboare E un șoc ceea ce s-a întâmplat.
Sunt mai multe anchete în derulare. Autoritatea de Investigații și Analiză pt Siguranță Aviației Civile și procurorii de pe lângă Parchetul de Apel Constanța: ucidere din culpă și urmează ca autoritățile să stabilească motivul prabușirii celor două avioane ultra ușoare.
În afară de o posibilă problema tehnică sau eroare de pilotaj, și vremea ar fi putut fi cauza tragediei.
Tragedia a avut loc chiar în ziua în care în toată țară era sărbătorită Ziua Aviației. Și a fost al treilea accident aviatic la rând din acea săptămână. Marți, un avion ultra ușor s-a prăbușit la Orăștie. Pilotul a murit. Iar sâmbătă, un tânăr de 24 de ani a murit după ce a căzut cu planorul pe un câmp din județul Olt.

