Un adolescent de 16 ani a ucis două femei într-un atac cu cuțitul într-un magazin din Cehia
Un adolescent de 16 ani a ucis două femei joi dimineața într-un atac cu cuțitul în Republica Cehă, a anunțat poliția cehă, informează AFP și Reuters.
Suspectul, ceh de naționalitate, a fost arestat la câteva minute după comiterea faptelor, survenite într-un magazin dintr-un cartier comercial de lângă orașul Hradec Krlaove, situat la circa o sută de kilometri de Praga.
‘Chiar dacă am ajuns la fața locului la numai câteva minute după ce am fost apelați, ambele victime au suferit răni atât de grave încât nu au putut fi salvate, în pofida tuturor eforturilor depuse’, a anunțat poliția într-o postare pe rețea socială X.
Deocamdată nu este clar care a fost mobilul crimei, a adăugat poliția cehă.

