Caz de meningită meningococică, în Capitală, la un copil de un an și două luni. A fost dus inițial la urgență, la Institutul pentru Sănătatea Mamei şi Copilului
Copilul cu meningită avea febră 39 cu 7. A ajuns cu ambulanţa la urgenţă, la spitalul de pe Bd. Lacul Tei. Micuţul de un an şi două luni nu fusese în colectivitate.
Părinţii, personalul de pe ambulanţă şi de la primiri urgenţe, precum şi doi copii lângă care a stat micuţul la institut au primit antibiotic preventiv.
Meningococul se ia prin aer, după un contact apropiat. A fost confirmat la 39 de cazuri, iar la 24 a cauzat meningită, în toată ţara, anul acesta.
Multe infecţii sunt depistate de-abia la urgenţă, unde ajungi cu o boală şi mai poţi lua alta cât aştepţi. Iar la Pediatrie e mereu puhoi, mai ales în weekend-uri şi de sărbători.
La Institutul pentru Sănătatea Mamei şi Copilului au fost aproape de 200 de copii la urgenţă, în ultima gardă.
Cei de la spital vor să extindă spaţiul pentru urgenţe, dar au nevoie de o sută de mii de euro.
Cu bani de la sponsori au refăcut nouă rezerve pentru izolarea nou-născuţilor, a celor cu boli transmisibile sau cu probleme grave de imunitate. Înainte, aveau o singură baie şi un singur frigider pentru toate.
Şi părinţii care-i veghează zi şi noapte pe cei mici vor avea condiţii mult mai confortabile. Pentru ei au fost aduse fotolii-pat, cu huse care se dezinfectează foarte uşor. Amenajarea fiecărui salon a costat în jur de şase mii de euro.
Cei din spital speră că fiecare copil care va ajunge, de săptămâna aceasta, în noile saloane, să se simtă ca acasă.
În fiecare an, la compartimentul de urgenţe pediatrice al institutului ajung aproape 50 de mii de copii.