O mie de zile de război. Regatul Unit anunţă 7,5 milioane de lire ca ajutor militar pentru Ucraina

Marea Britanie - Ucraina. Sursa foto: Profimedia Images
Marea Britanie - Ucraina. Sursa foto: Profimedia Images
19 November 2024, 13:03 (actualizat 19 November 2024, 22:39)

Aliaţii trebuie să se “unească” pentru a sprijini Ucraina şi a se asigura că preşedintele rus Vladimir Putin “nu va reuşi”, a atenţionat ministrul britanic al Apărării John Healey, în timp ce Regatul Unit a anunţat un ajutor militar suplimentar pentru Kiev în cea de-a 1000-a zi de război, relatează marţi dpa.

Regatul Unit va furniza 7,5 milioane de lire sterline (9,5 milioane de dolari) pentru noi drone de atac şi de supraveghere, a afirmat marţi Ministerul Apărării din Regatul Unit.

Anunţul survine în momentul în care invazia rusă intră în cea de-a 1000-a zi şi pe fondul preocupării cu privire la o potenţială schimbare a poziţiei SUA sub Donald Trump, care a spus că vrea să pună capăt conflictului “într-o zi”.

Cele 7,5 milioane de lire vor fi investite via coaliţia de drone, alţi aliaţi furnizând încă 16 milioane lire sterline, din care 10 milioane lire sterline din partea Germaniei, 3 milioane lire din partea Canadei şi 3 milioane lire de la Luxemburg.

Aceasta ridică fondul total la 67 de milioane de lire sterline, inclusiv un total de 15 milioane de lire sterline de la Regatul Unit, a precizat Ministerul Apărării.

La 1.000 de zile după ce Putin şi-a lansat invazia pe scară largă, angajamentul nostru faţă de Ucraina rămâne ferm. Preşedinte (ucrainean Volodimir) Zelenski şi poporul ucrainean vor avea tot sprijinul nostru atât timp cât este nevoie“, a subliniat Healey.

CITEȘTE ȘI: O mie de zile de război. Ucraina transmite că nu se va preda niciodată în faţa ocupanţilor ruşi: „Avem nevoie de pace prin forţă, nu prin conciliere”

Miercuri, Parlamentul Regatului Unit va dezbate în a doua lectură un proiectul de lege de asistenţă financiară pentru Ucraina ce urmează să confirme un împrumut de 2,26 miliarde de lire pentru Kiev pentru echipament militar suplimentar.

CITEȘTE ȘI: Zelenski, discurs în PE: Putin nu se va opri. Trebuie să facem tot ce putem pentru a încheia acest război într-un mod just

Preluare: Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite