Șoferii agresivi, reclamați pe o aplicație oficială. Ce condiții trebuie îndeplinite pentru ca o astfel de sesizare să fie luată în calcul de poliție

27 octombrie 2024, 18:24

De astăzi, pe HUB-ul de servicii al Ministerului de Interne, cetățenii vor putea sesiza abateri rutiere și vor putea încarca imagini din trafic care să însoțească cele semnalate pe platforma online. Cei care conduc agresiv, claxonează sau șicanează alți participanți la trafic vor fi căutați de Politia Rutieră în baza celor semnalate de cetățeni. Există și anumite condiții pentru ca o astfel de reclamație să fie luată în calcul pentru a se evita pe cât posibil abuzurile și glumele nesărate. Deși aplicația a fost lansată azi, deja sunt înregistrate patru sesizări cu filmări din trafic realizate ieri de șoferi.

Cei care vor să-i reclame la poliție pe șoferii agresivi filmați în trafic trebuie să-și deschidă un cont în aplicația HUB MAI, la secțiunea pentru abateri rutiere.

Comisar şef Bogdan Oproiu, Direcţia de Poliţie Rutieră: Pentru a fi validată sesizarea, participantul la trafic trebuie să își decline identitatea, adresa și numărul de telefon.Totodată cel care face sesizarea trebuie să completeze o declarație pe propria răspundere prin care să ateste că cele menționate sunt conforme cu realitatea. Nu în ultimul rând trebuie să încarce o înregistrare audio-video’

Cetățenii au la dispoziție 30 de zile din momentul filmării pentru a sesiza poliția prin intermediul aplicației.

CITEȘTE ȘI: Comportamentul agresiv al șoferilor va putea fi sesizat pe o aplicaţie a MAI

Specialiștii spun că această nouă facilitate ar trebui să fie descurajantă pentru cei care agresează sau intimidează participanții la trafic. Sunt vizați cei care trec în mod repetat de pe o bandă pe alta, în zig-zag, pentru a depăși coloane, cei care întorc mașina cu frană de mână sau care demarează prin patinarea excesivă a roților în gol. Dar și șoferii care circulă aproape de alt vehicul ori frânează brusc, fară motiv, doar pentru a intimida sau folosesc flash-uri sau claxonul în mod repetat ori care ambalează motorul pentru a stânjeni persoanele din zonă.

Sorin Ene, expert în conducere defensivă: Se vor gândi bine înainte să încalce legea, înainte de a porni de exemplu niște șicanări cu frâne, cu depășiri stanga-dreapta pe linie continuă pentru că de acolo au pornit foarte multe accidente și tragedii Oamenii nu trebuie să se transforme în justițiari, trebuie trimise lucruri grave care într-adevăr pun viețile în pericol.

Din momentul primirii imaginilor până la sancționarea celui vinovat ar putea trece destul timp pentru că pe de o parte e nevoie de polițiști care să se ocupe de sesizări și de verificarea autenticității acestora.

Cosmin Andreica, preşedintele Sindicatului Poliţiştilor Europol: E interesant de văzut și nu am constatat nimic cu privire la acest lucru în nota de fundamentare a actului normativ, care sunt pârghiile și mijloacele pe care le are poliția la dispoziție sa să verifice că nu fost generate de inteligența artificială sau de alte aplicații, programe. Va fi destul de dificil pentru polițistul rutier care nu e de specialitate, nu e IT-st pentru a stabili dincolo de orice dubiu veridicitatea acelei imagini.”

Comisar şef Bogdan Oproiu, Direcţia de Poliţie Rutieră: Cu siguranță dacă vom avea astfel de imagini colegii de la informatică ne vor ajuta.”

Propietarii autovehiculelor care vor refuza să spună cine conducea mașina în situațiile reclamate și înregistrate cu camerele de bord sau alte aparate video vor fi amendați. Numai că astfel ar putea scăpa mai ușor decât dacă ar fi sancționați pentru faptele surprinse de camerele video.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite