Cinci morţi în urma unui atac rusesc asupra unui oraş industrial din estul Ucrainei

Lansator de rachete ucrainean în Donețk. Sursa foto: Profimedia Images
Lansator de rachete ucrainean în Donețk. Sursa foto: Profimedia Images
24 August 2024, 15:00 (actualizat 24 August 2024, 15:03)

Cinci persoane au fost ucise şi alte cinci au fost rănite sâmbătă într-un bombardament rusesc asupra oraşului industrial Kosteantînivka, din estul Ucrainei, a anunţat parchetul ucrainean, relatează AFP şi Reuters.

În urma acestui atac inamic, cinci locuitori – trei bărbaţi şi două femei – au suferit răni care au dus la deces“, a spus parchetul într-un comunicat.

Guvernatorul ucrainean al regiunii Doneţk, Vadim Filaşkin, a declarat că echipele de salvare şi poliţia se află la locul atacului, produs sâmbătă dimineaţă.

“Vă sfătuiesc din nou pe toţi: aveţi grijă de voi, evacuaţi“, a scris Filaşkin pe Telegram, fără a oferi mai multe detalii despre atac.

CITEȘTE ȘI: Volodimir Zelenski, mesaj din regiunea Sumy, de lângă granița cu Rusia, de Ziua Independenței Ucrainei: Inamicul va cunoaște modul nostru de răzbunare

Oraşul industrial Kosteantînivka este situat aproape de zona de luptă activă din Doneţk, unde forţele ruse avansează de luni de zile. Preluare: Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite